BATJOCURA LUI HAM

BATJOCURA LUI HAM

(După Geneza 6.20-27)

Noe- a fost, precum se ştie,
Om cu nobil carácter.
Într-o zi, sădise-o vie
(Poate-i cel dintâi vier!).

Strânse strugurii grămadă
Cu argaţii puşi pe spor
Fără a lăsa să-i cadă
Nicio boabă pe ogor.

Bucuria le-a fost mare
La al viilor cules.
Munca este sărbătoare
Când Îl chemi pe Domnul des.

Au venit la muncă fiii,
Toţi cei trei: Sem, Ham, Iafet,
Fiecare cu copiii.
Nimeni nu lucra încet.

Şi-au cules ei via toată
Strugurii s-ajungă-n teasc.
Sus pe coasta cea vărgată
Oile în tihnă pasc.

Soarele în zi de toamnă
Lin coboară spre-asfinţit.
Noe robii îşi îndeamnă
Până când au isprăvit.

A urmat apoi strivitul
Boabelor cu-al lor miros
Ca să curgă fericitul
Must în vasele de os.

Însă, mustul fermentase
Într-un timp neaşteptat.
Noe a băut din vase
Şi, ce credeţi, s-a-mbătat.

***
Când un sfânt păcătuieşte
Şi chiar cade neatent,
Lumea-ntreagă îl huleşte
Cu un duh efervescent:

„Aţi aflat voi astăzi ştirea
Dată-n televiziuni
Cum înşală omenirea
Cei ce stau în rugăciuni?...

Cum condamnă ei beţia,
Multe rele din popor:
Sexul, furtul, lăcomia!...
Dar ce fac în viaţa lor?

Hai, acum priviţi la Noe!
Iată-l cum s-a îmbătat.
Eu vă-ntreb: era nevoie
De-acest fapt de neiertat?“
*
Biblia e realistă
Nu-i înalţă pe eroi.
Adevărul ei rezistă
Doar prin Duhul vieţii noi.

Omul şi-a greşit cărarea.
Numai Dumnezeu e sfânt.
El ne-a dat prin har iertarea
În fărâma de pământ.

Doborât de pofta firii,
Noe, iată-l prăbuşit!
Patriarhul omenirii
Pentr-un ceas s-a rătăcit.

Dezbrăcându-se de haină
Şi fiind cam ameţit
N-a ştiut că Ham, în taină,
Trupul gol i l-a zărit.

Vai, cum nu i-a fost ruşine
Ne-nţeleptului de Ham!
Nu ştiuse el că vine
Un blestem pe-ntregul neam?!

Căci de când păcatul firii
A pătruns ca un microb
Toată fibra omenirii
E bolnavă ciob cu ciob.

Ham, ieşind apoi afară,
Spuse totul lui Iafet
Şi lui Sem. Când ei aflară,
L-au acoperit discret

Pe părintele lor care
Din beţie s-a trezit
Şi o binecuvântare
Pentru cei doi a rostit.

Dar pe Canaan, nepotul,
Noe crunt l-a blestemat;
Tatăl său stricându-i rostul,
N-a fost binecuvântat.

Canaan avea să fie
Mai prejos ca fraţii săi,
Condamnat la grea robie
Şi-apăsat de oameni răi.

Azi păcatul se răsfrânge,
Ca şi-atunci, din tată-n fiu.
Nu-l lăsa! Te va înfrânge
Şi vei plânge prea târziu.

Ca pe Noe te aşteaptă
Dumnezeu să te trezeşti
Şi să mergi pe calea dreaptă
Liber de plăceri lumeşti.

Noe sigur şi-a dat seama
De păcatul său hidos.
Dar avea să-i fie drama
Mărginită de Cristos.

Printr-un duh de pocăinţă,
Treaz, iertat de Dumnezeu,
El rostise-acea sentinţă
Ce-o-nţelegem azi cu greu.

Tatăl Ham era de vină,
Dar spre alţii s-a răsfrânt
Până când avea să vină
Domnul slavei pe pământ.

El batjocura şi blamul
Le-a luat asupra Lui
Ca să nu-i mai fie neamul
Sub osândă nimănui.

Trupul Său preasfânt pe cruce
A fost frânt şi dezgolit
Pentru-a ne putea aduce
Un veşmânt în sânge-albit…

El pe Golgota – ştim bine –
A murit ca blestemat
Ca să poată fi oricine
Veşnic binecuvântat.