Batjocoritorului îi place

Batjocoritorii

Batjocoritorului îi place să mustre pe orcare
Nu contează că-i acasă sau în plină adunare
El ne spune că mustrarea-i de la Dumnezeu venită
Şi nu ştie că ce spune i-o batjocură cumplită.

Fraţii care n-au lumină îl privesc ca pe un prelat
Ce ne judecă ne mustră şi-i de Duhul Sfânt mânat
În vorbirea înfocată îl aprinde îngâmfarea
Şi face în aşa fel să dezbine adunarea.

În vorbirea lui neroadă scoate răul în evidenţă
Dar nu poate să îndrepte căci nu are cunostinţă
Ei atacă lucrătorii defăimându-i cum ei stiu
Îi învinuieşte să îi lase zdruncinaţi şi cu sufletul pustiu.

Tot aşa şi Iov o dată a primit mustrări se ştie
Dar la urmă Dumnezeu a văzut că-i nebunie
Şi prietenii lui care împreună l-au mustrat
Au văzut până la urmă că de fapt s-au înşelat.

Mă rog pentru cei ce mustră făr să aibă cunoştinţă
Să îi ierte Dumnezeu când dărâmă prin credinţă
Cum i-a iertat şi Iov pe ai săi prieteni iubiţi
Şi noi lucrători să iertăm că am fost batjocoriţi.