text Poezii crestine

BATEŢI DIN PALME!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
BATEŢI DIN PALME

Psalmul 47

Cântaţi bucuroase popoare
strigând către Domnul cel mare!
El este-Mpărat peste lume
să dea bucurie, să-ndrume,

să dea pentru veci moştenirea
lui Iacov ales de iubirea
Celui ce-a creat Orionul,
şi munţii înalţi şi fotonul.

Izvorul puterilor noastre
ce curge spre noi printre astre
e Domnul vieţii ce suie
pe cruce-n blesteme şi cuie.

El blând şi măreţ naintează
prin lume cu inima trează
să dea prin a Sa înviere
o vie nădejde-n durere.

El vine şi umple pământul
cu fii ce-I ascultă Cuvântul.
Şi dăruie viaţa cea nouă
cu stropii de foc şi de rouă.

El, Domnul, şi astăzi aşteaptă
s-audă cântarea-nţeleaptă
şi psalmii din rugi înfocate
şi noi mărturii de dreptate.

Chiar El domnitorii i-adună
să stea cu-Avraam împreună,
cu-al nostru popor care plânge
când Domnul vieţii îl strânge

în Ţara ce-a stat părăsită
de-atâtea furtuni urgisită.
O, iată, cum vine Mesia
s-aducă, să dea-mpărăţia

visată de-atâtea milenii
prin lupte de triste bejenii!
Cântaţi-I, deci, astăzi popoare
iubirea cea fără hotare!



Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Cinstea!
`Cinstea! , `O Haină Sfânta și curată.Dar de mult în cui uitată.Prăfuită și zdrențuită.Din vremi străvechi.Tot mai ciuntită.De mulți oameni lepădată!Să fii cinstit nu înseamnă să aștepți să te cinstea... Citeste mai mult >>
Meniul zilei!
`Meniul zilei! `În toată glazura răului.Caută esența binelui.În tot ambalajul acestei lumi.Dovedește tu, că sunt și oameni buni.Dacă pretinzi că știi ceva.Mai bine taci.Păstrează bine. !Până nu ți se... Citeste mai mult >>
În preziua judecății
În preziua judecății! ...Ieșua, este vremeaCând ne-arăți deslușitDin ce trebuia să vină,Cât din vremi, s-au împlinitAi trecut greutăți multe,Și Doamne, nu ne-ndoim,Că revii, ca un drept jude,Milostiv... Citeste mai mult >>
Orice genunchi, se va pleca!...
Orice genunchi, se va pleca! ...Hristoase înaintea TaLumea, va îngenuncheaȘi cei buni, dar și cei răiSub focul ochilor Tăi! ...Fiindcă ești, în ochii lorFiu al, DumnezeilorCei Preasfinți și-adevărați,... Citeste mai mult >>
Ca o lume ordonată(BIS)
Ca o lume ordonată(bis)Ca o lume ordonată,Prin ruperea peceților,Se deschide-o lume mată,Sub imperiul Leilor,Lucruri mari și mișcătoare,Le arată-n, stare FiaraPocnete îngrozitoare,Aprind focul și ocar... Citeste mai mult >>
Luna plină!...
Luna plină! ...Galbenă ca un bostan,Unul, negrăit de mare,Luna dup-un, paravanDe aburi gravă apare.Nopțile, cu lună plină,Pentru mulți, sunt un calvarNu știu cum, dar ea animăVieți, prin insomnii de... Citeste mai mult >>
Bucurie rară
Bucurie rară!Azi sunt foarte fericit,Simt că, Tu, m-ai mântuitMerg pe-un drum de bucurie,Grație Ție jertfa vie! ! ...Tu îmi ești în suflet, Sol,Domn al dumnezeilor,Fericit sunt că Te știuLângă mine-a... Citeste mai mult >>
Spovedanie!!!...
Spovedanie! ! ! ...Cum aș putea să uit, IsusSacrificiul, Tău, făcut pentru mine? ,Cu alte cuvinte, cum se cuvine,O clip-am rătăcit, nefiindu-Ți supus! ...De nu scriam lucrul acesta,Duceam o povară p... Citeste mai mult >>
Vorbind cu Inima
O, inimă amar îndurerată,Ce nu cunoști tu pacea nicidecumȘi nici n-o s-o cunoști tu vreodată,De n-ai să ieși din starea care ești acum.Tu ai dorințe, scopuri din belșugȘi pofte fără număr,Dar porți pe... Citeste mai mult >>
Yehova nisi
Yehova nisi,Te preamărim tot timpulStăpâneYehova,Că, ne-ai creat cu chipulȘi-asemănarea Ta!Două făpturi umaneDin care ne trăgeam,Greșit-au groaznic DoamneȘi Eva și Adam...Creați nemuritoriAvând zile... Citeste mai mult >>