Bat-Şeba, femeia cea stilata

Bat-Şeba, femeia cea stilată
2 Samuel,11,12.


David, viteazul împărat
A dobândit renume mare.
Vrăjmaşii i-a îndepărtat
Şi nici potrivnici nu mai are.

A devenit armata sa
Mai renumită decât toate.
Bravul Ioab o conducea.
De-aceea-şi zise David: "Poate

Să plece-armata la război
De data asta, fără mine.
Am general bun şi apoi
Vreau să am timp şi pentru mine.

Voi sta să mă mai relaxez.
Mi-ajung şi mie-atâtea lupte!
Am şi uitat să mai visez,
Că ţara are treburi multe

Şi sarcini multe de purtat."
Aşa făcu-mpăratul.Toate
Trebile ţării le-a lăsat,
Să stea şi el un timp, de-o parte.

Dar gându-acesta nu a fost
Un gând curat, menit să-l crească
Ci unul rău şi fără rost
Care-a venit să-l prăbuşească.

Aşa se-ntâmplă deseori;
Suntem viteji în lupte grele
Da-n lucruri mici, suntem uşori
Şi ne împiedicăm de ele.

Aşa făcu bravu-mpărat
Ce-a câştigat atâtea lupte
Cu mulţi vrăjmaşi, cu Goliat,
Dar n-a fost nimeni să-l ajute

Şi nimeni nu l-a apărat
Atunci când singur, către seară
De pe împărătescul pat
S-a ridicat să iasă-afară.

Doar să se plimbe a dorit
Şi a privit în depărtare.
Dar ce credeţi că a zărit?
Amurgul? Razele de soare?

Era frumos şi asfinţitul
Ce înroşise ceru-n zare,
Dar ce-i acapară privitul
Fu altceva. Frumoasă tare,

Într-o piscină, undeva,
O doamnă, fără precauţii
Şi fără jenă, se scalda.
David îşi întrebă supuşii

De ştiu, să-i spună cine e.
De-i fată, ori e măritată.
Răspunsul lor fu limpede:
"Bat-Şeba e, cea alintată.

Şi-i soţia lui Urie
Hetitul, cel plecat la luptă.
Nevastă-sa singură e".
Le porunci să i-o aducă.

Veni Bat-Şeba la palat
Şi fără mofturi ori fasoane
Cu împăratul s-a culcat
Uitând de lege, de canoane.

Ba nu, de lege n-a uitat!
Pentru că s-a întors acasă
Doar "după ce s-a curăţat",
Că doar, era femeie-aleasă!

Şi legea deci, a respectat
De-a fir a păr, cum se cuvine!
Doar pe David n-a refuzat
Că-i rege! Să-l refuzi, nu-i bine!

Cum poţi să-i zici: "Eu am bărbat
Şi nu pot să mă culc cu tine?
Când l-am văzut, am şi uitat!
Că arăta aşa de bine...

Iar eu...m-am fâstâcit de tot.
Ei, las' că n-o să afle , poate
Bărbatul meu. Şi-apoi, eu pot
Să-i zic că astea-s minciuni, toate!"

Dar când păcat ai săvârşit
Nimic nu stă ascuns în tină,
Căci Domnul cel desăvârşit
Va scoate totul la lumină.

Şi chiar aşa s-a întâmplat
Şi cu Bat-Şeba cea stilată.
După o vreme, a aflat
Că a rămas însărcinată.

Repede a trimis un sol
(Purtând cu el vestea ingrată)
Să intre fără protocol
În sala tronului, cea-naltă.

Află-mpăratul. Se gândi
(Din nou gândul cel rău nu-l lasă!)
Că dacă Urie-ar veni
Şi-ar sta un timp la el acasă,

Nimeni nu va putea afla
Nici nu va bănui, fireşte,
Că pruncul ce-i în casa sa,
Nu e al lui. Şi-atunci va creşte

Copilul. El l-ar ajuta...
Şi uite-aşa... O-ncrengătură
De fapte rele inventa
Însă de ajutor nu-i fură.

Chemă pe Urie ‘napoi,
Dar el nu-şi întâlni nevasta.
A zis: "Când lupta e în toi,
Un brav ostaş nu face asta!"

Şi a plecat pe front din nou.
Dar la porunca-mpărătească
Lăsat a fost , ca un erou
Să moară. Căci să-l părăsească,

Să-l lase singur unde-i greu,
I-a scris David într-o scrisoare
Chiar lui Ioab. Şi n-a fost greu,
Că în război, uşor se moare.

Chiar dacă nimeni n-a ştiut
Păcatele cele ascunse,
Dumnezeu însă, a văzut
Şi pe David, rău-l ajunse.

La David un prooroc veni
Să-i spună că-i vrednic de moarte.
El plânse mult şi se căi,
Cerând iertare pentru toate.

Iar Domnul bun şi iertător
Nu-l omorî, dar fu grea tare
Pedeapsa, fiindcă-n viitor
Fiul Bat-Şebei şi-al lui, moare.

Apoi necazuri au venit
Peste David şi mai departe;
În casa lui au năvălit
Adulter, răzvrătire, moarte.

Nici chiar Bat-Şeba n-a adus
Lui David, multă bucurie.
Din contră, doar regrete, plâns,
Chiar dac-a luat-o de soţie.

Ce-a fost după acel păcat?
A fost doar chin, durere mare
Venite peste-un împărat
Care trăise-n ascultare

Şi temere de Dumnezeu.
Bat-Şeba n-a ştiut să fie
La-năţimea soţului său
Cum ar fi fost altă soţie.

Noi, cei de azi, să ne gândim
Că bogăţia ori nobleţea
Nu sunt precum ne-nchipuim.
Şi e la fel şi frumuseţea.

Pe toate le-ai putea avea,
Dar de nu stai în ascultare
De Dumnezeu, toate-acestea
Pot să te ducă la pierzare.

Şi poţi să pierzi pentru nimic
Pacea şi binecuvântarea.
De-aceea,-n rugăciune zic:
"O, Doamne, dă-ne ascultarea!

Ne-ajută, Doamne, să-mplinim
Cuvântul Tău, cel viu şi veşnic!
Doar şoapta Duhului divin
Ne fie totdeauna sfetnic.

Ajută-ne, să nu lăsăm
Vre-un gând rău, să se cuibărească
În suflet, ci să-l alungăm,
Cel rău să nu ne păcălească.