Bat azi valurile mării

Bat azi valurile mării, și pământu-i tulburat,
E lovit de-a ei furie, ce răcnește ne-ncetat,
Ea adâncul își deschide, să înghită tot ce-i viu,
Aducând azi omenirii, doar un gol... întins pustiu.

Este marea spumegândă, ce aduce azi fiori,
Valuri după val ridică, ce se-nalță pân-la nori,
Să înece vrea nădejdea, și speranța că-ntr-o zi,
Azi adâncul ce răcnește, în curând se va sfârși.

Duce-n larg ea clătinate, vieți ce-n cale a găsit,
Marea care e flămândă, de tot ce e obosit,
Rupe-n calea ei nădejdea, ce se luptă ea mereu,
Și în față lor le pune, doar un timp cu teamă... greu.

Ea îneacă și speranța trecerii de vreme grea,
Vieți scufundă în ea marea, să se piardă ea ar vrea,
Cei ce-s slabi, fără putere, cei ce azi ei se opresc,
Dar nu știe acea mare, ei sunt cei care iubesc.

Ei sunt cei aleși de Domnul, ei sunt fii de Dumnezeu,
N-o să poată niciodată, marea să le facă rău,
Căci sunt fiii Celui care, marea-n două-a despărțit,
Ca atunci... și astăzi poate, El și moarte-a biruit.

Chiar de este-nverșunată, astăzi vremea mării reci,
Chiar de-nalță valuri multe, ce deschid multe poteci,
Pentru cei aleși, din ceruri, cu lumină va veni,
Le va lumina o cale, unul nu va rătăci.

Căci Acel Atotputernic, poate marea s-o oprească,
Valurile ridicate, doar El să le potolească,
Pe ai Săi vrea să-i salveze, să îi ducă la un mal,
Ca niciunul să nu fie, înghițit... zdrobit de val.