Bartimeu nevăzătorul

Era în drum un orb odată ce suspina în bezna nopții.
El sta în Ierihon la poartă, legat cu lanțurile morții.
Nevăzător -ce grea durere- să nu ai parte pe pământ
Să nu te bucuri de lumina Soarelui măreț nicicând.

Ce grea durere de purtat să fii în neputință,
Să ceri de milă disperat un ban de-i cu putință.
Ce grea durere, ce grea durere, orb împovărat,
Legat de boală și păcat, la moarte condamnat.

Pribeag și singur pe pământ, el n-avea alinare
Și pentru el nu se găsea un leac de vindecare.
Dar aștepta cu nerăbdare o minune o salvare,
Cineva care să poată să-i ia povara ce o poartă.

Dar deodată aude-o gloată, parcă toată disperată,
Îl urmau pe-Nvățătorul, pe Isus Mântuitorul.
Era mulțime de popor cu boli și cu dureri
Ce așteptau nerăbdători acele sfinte mângâieri.

Și din mulțimea ce-L urma o voce îi șoptise
Lui Bartimeu care zăcea la margini de tufișe:
"E Isus din Nazaret; noi îl știm, El e Profet
Și acum de-L vei chema cu toată inima ta.

El te poate vindeca de toată neputința ta!"
Și-l străbătu fiorul sfânt ce-n pieptul lui vibrat-a.
"Îl voi striga, îl voi striga! Chiar acum sunt gata!"
Și de credință s-a umplut, Bartimeu chiar a crezut.

Și doar credința l-a făcut să strige-n gura mare,
Să strige ca un disperat după vindecare:
"Fiul lui David ai milă! Fiul lui David ai milă!"
Dar mulțimea îl certa, Bartimeu cu foc striga...

Atunci când ai trecut prin Ierihon, din depărtări el auzise zvonul.
Era Bartimeu nevăzătorul și a aflat că Tu, Mântuitorul,
Ce vei străbate Ierihonul, Tu poți să vindeci chiar nevăzătorul...
Și simte Bartimeu din nou fiorul; credința tot mai mare i-a crescut.

"Îl voi striga acum pe Salvatorul și ca să știe astăzi Ierihonul
Și să rămână pururi mărturia că El Isus e Domnul, e Mesia!
Mă va chema la El și am credința că îmi va da lumina, pocăința
Și am să îl urmez neincetat; El este Domnul cu adevărat."

I-a dăruit Isus în dar Lumina lui Bartimeu care avea credință...
Și iată orbul ce stătea odată în întuneric și în neputință
E plin de viață acum și de Lumină, începe o viață nouă și senină,
Îl laudă pe Miel neîncetat; știa că El e Domnul cu adevărat...

Așa am stat și eu odată la margine de drum în tină
Și orb și gol în bezna nopții purtam poveri și mare vină.
Legat cu lanțurile morții eram trudit și-mpovărat,
Mergeam spre marea judecată la moarte să fiu condamnat.

Dar într-o zi, Duminica, cins'prăzece iulie două mii șapte,
Duhul Sfânt cu glas duios la inima mea l-aud că bate:
"Vino azi la adunare, sfinții țin o sărbătoare,
Este pe un stadion, o Evanghelizare."

Și am zis: "Vin să aud Cuvântul ce din cer vorbește!"
Am crezut că undeva, Dumnezeu Domnește
Și atunci când am pășit eu treaptă cu treaptă
Simt fiorul Duhului parcă dintr-o dată.

Primul pas mi-a dat lumina să pot înțelege
Că-s legat în lanțuri grele, în fărădelege.
Apoi mi-a pus totul sub ochi ca să pot vedea,
Căci numai El e cel ce poate a mă vindeca.

Și plângând faptă cu faptă, tot ce-am săvârșit vreodată,
Tot ce a fost rău și murdar, mi-a spălat El la Calvar.
Am lăsat la Golgota vicii, patimi, pofte rele
Și în dar, fără mustrare, Isus Hristos mi-a dat iertare.

Mi-a dăruit Isus lumina, ca lui Bartimeu ce avea credință.
Și iată orbul ce stătea odată în întuneric și în neputință.
Sunt plin de viață acum și de lumină, trăiesc o viață nouă și senină,
Îl laud pe Isus neîncetat, Stiu că El e Domnul cu adevărat.

Să-L urmăm cu toți neîncetat. Isus Hristos trăiește cu adevărat.
Tresaltă azi, Sioane, și fii fericit! Cere azi putere să fii pregătit.
Să te umple azi de Duh și de credință, să nu fii orb mereu și tot în neputință,
Ci în veci de veci să fi învingător, să poți purta Cubântul de biruitor.

Amin