text Poezii crestine

BÂRFA

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emanuel Hasan
Bârfa e doar o scânteie ce ia naștere din foc
Și fiind ușoară, zboară să aprindă un alt loc.
Câteodată întâlnește un pământ umed de ploi
Și se stinge fără viață, și se pierde în noroi.
Dar de multe ori scânteia cade pe-un pământ uscat,
Chiar pe miriștea cu stoguri cari mereu la soare au stat.
Se aprinde-n flăcăruie într-un snop de fân mai mic
Și se-ntinde tot mai mare, totu-n cale mistuind.
Se aprind apoi în flăcări stogurile mari de fân,
Miriștea toată se-aprinde, se preface toată-n scrum!
Mai apoi focul se-ntinde spre pământu-nvecinat
Pe miriștile vecine, tot mai crunt și-nfometat.
Și așa rămâne-n urmă doar pământul cenușiu
Ce n-aduce a recoltă, ci a moarte și pustiu!
Frații mei, așa e bârfa, o scânteie la-nceput,
Un impuls din focul groaznic chiar de Diavolul făcut.
Câteodată însă cade pe un lan de ploi bogat,
Între frații plini de Duhul și se stinge imediat.
Dar când cade pe miriște, între frații bârfitori
Se aprinde și se-ntinde arzând totul până-n zori.
Deci se-ncepe cu scânteia, cu impulsul din cel Rău:
-Tot ce am văzut voi spune, vom vorbi de ceva nou!
Și scânteia se aprinde: -Frații mei, ați auzit
Despre ce-a făcut cutare, cum a fost și ce-a vorbit?
-Da? Așa? Dar cum se poate, îl știam că-i altcumva...
-Voi nu știți, eu știu povestea, să vă spun versiunea mea...
Și așa se-ncinge bârfa... trist când frații se bârfesc
Și în loc de rugăciune despre cei absenți vorbesc. .
Căci în inimi va rămâne un pământ ars, cenușiu
Ce n-aduce a recoltă, ci a moarte și pustiu!
Frații mei iubiți în Domnul, stârpiți bârfa dintre voi,
N-o lăsați să se aprindă, stingeți-o cu sfinte ploi
Pe genunchi în rugăciune, să coboare Duhul Sfânt,
Să inunde pe toți frații, căci El vine în curând.
Când se aude: -știi, o bârfă vreau să-ți spun. . tu să spui: -nu!
Mai degrab' o rugăciune hai să facem, chiar acum!
Să ne pocăim de rele și de rău să nu vorbim
Ca după atâta luptă să n-ajungem jos, în chin.
Să stârpești din rădăcină bârfa fratele meu drag
Să n-ajungi mâine-mpreună cu cei care răul fac. .
Ca să poți primi cununa și s-ajungi cu Domnu-n cer,
Luptă-te lupta cea bună, împlinind ce spune El!
Lasă orișice tentație care vine din cel Rău
Dacă vrei ca-n veșnicie să îL vezi pe Domnul tău!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>