Baraba

Învolburată e mulţimea
Cu-n freamăt furibund,
Vuieşte ca volbura-n freamăt nebună
Şi urlă mulţimea-n stradă

Turbată mugeşte ca apa-n cascadă
Cu pumnii-ncleştaţi către bolţi,
Răsună sălbăticul cor din grămadă:
La moarte,la moarte
Că-i om blestemat
Şi vorbele Lui sunt minciună,
Ne strică şi viaţa şi legea străbună,
Mai zice că-i rege,omoară-L Pilat,
Să nu stea cu noi împreună !

Şi valuri de glasuri urcând pătimaş
Spre bolta albastră se frânge,
Din mii de priviri de jăratec şi sânge
Ţâşneşte acelaş potop uriaş
De ură şi patimi nătânge.

Iar sus pe terasă priveşte blajin
Şi tace un Om în picioare,
Brazdătă de sânge e faţa pe care citeşti:
Deznădejde,iubire şi chin topit în dureri arzătoare.

Şi cohorta strigă:
Condamnă-L la moarte,vrea rege să fie,
Coroană să poarte,
Dar nu printre noi când avem din strămoşi,
Ruina visărilor sparte !

Pilat îi priveşte de sus cu dispreţ.
-Nicicând n-a putut să-nţeleagă poporul acesta,
Ce regi să-şi aleagă.
Îşi spulberă visul,se poartă semeţ
Şi plânge o viaţă întreagă !

N-au zei,doar altare şi un alt DUMNEZEU,
Urăsc şi ucid,dar se roagă,
Nu cred în nimic,dar credinţa îi leagă.
Păzesc doar o lege
Şi-o calcă mereu cu viaţa urâtă şi dragă !

Dar azi nu e răscoala,
N-au săbii la ei.
Cer doar atât,să ucidă pe unul de-a lor,cu figura timidă,
Că le-ar fi stricat nuştiu ce obicei,
Din legea lor strâmtă,stupidă.

Îl cheamă, ISUS,auzise de El,
Făcuse mult bine prin ţară şi multe minuni.

Făcea să răsară în inimi,
Fiorul iubiri de frate cu frate,
Iar figura Lui clară
Şi-n inima celui mai mare tiran da pace.

Iar azi ca o trestie frântă ce-o rupi,
El tace,o vorbă nu scoate.

Îi vine un gând lui Pilat:
Ei în curând pe aici vor avea sărbătoare,
Ce-ar fi să le scot pe unul din închisoare
Şi poate fiara se va potoli,
Luându-l pe altul în gheare ?

Cu sânge poporul o jertfă omoară,
Aleagă-şi ei singuri podoaba.
Să judec am vrut,să fiu drept,
Dar...degeaba !

Pilat se ridică,se uită-n pritvor şi strigă:
Să vină Baraba !
Ecouri din adâncuri se cheamă,
Să-şi piardă fiorul sinistru
În care puteri se încoardă.

Pe luni coridoare se-aud
Pe lespezi soldaţii din gardă,
De-odată apare cu ochii sticloşi,
Cu faţa-ngrozită de moarte,
Târându-se un om cu priviri disperate,
Statura-i înaltă,cu umeri vanjoşi,
Implora smerit: Libertate !

Mulţimea îngheaţă,tăcută fără grai,
E-o clipă de grea înfruntare
Şi-apoi dintr-o dată porneşte mai tare:
Ce vrei cu Baraba Pilate,ce ai ?

Baraba e hoţul cel mare !
-Eu ce vreau?nimic,doar tăcere.
Cu gânduri mârşave legat ca un Miel la tăiere,
Aici mi-aţi adus pe omul ISUS !

O gloată flamandă,nebună,
ISUS nu e vrednic de moarte,
Dece vreţi călcând pe dreptate,
Copiii urmaşii să vi-i blestemaţi?
ISUS nu e vrednic de moarte,dece vă înşelaţi ?

Ca voi El e demn să trăiască,
Să-şi poarte visarea spre zările înaripate,
Să cânte mereu,să iubească,
E NEVINOVAT !

În schimb v-am adus pe Baraba,
Un om de nimic,îl ştiţi voi,
Cunoaşte-ţi voi treaba,
Cum an după an,temutul Baraba,
Prin case umbla,jefuia,îngrozindu-i pe toţi,
Şi-ntre tâlhari,el rămase mai mare
Şi nu demult într-o răscoala
L-am prins ucigând în norod
Şi socot că e vremea să dea socoteală !

Vi-i pun azi în faţă,
Un hoţ şi-un Rege,un demon şi-un Sfânt.
Alege-ţi: moartea sau Viaţa,
E-al vostru cuvânt.

O clipă tăcere ce pluteşte prin sfere,
O grea adiere,cu gusturi de fiere,
O clipă tăcere şi-apoi ca un trăsnet
Ce-adânc răscoleşte gunoiul şi Gloria lumii,
Puhoiul de glasuri,deodată izbucneşte
Şi strigătul creşte,tot creşte,cum creşte furia furtunii.

Îl vrem pe Baraba,îl vrem pe tâlharul,
Baraba,Baraba,Baraba !!!
Pilat e ca varul şi semne face degeaba.
-Şi-atunci eu cu ISUS ce vreţi să fac?

-Ce stai? Răstigneşte-L odată la moarte
Pe cruce,doar moartea îi e leac.
Şi sângele lui să cadă în veac
Peste noi şi urmaşi ca răsplată !

Baraba ! Eşti liber ! Îi zice Pilat
Şi trist privirea-şi coboară,
Încet se aşează şi-apoi tulburat,
Suspină şi strigă cu glas disperat:
Pe ISUS duceţi-L să moară !
¤ ¤ ¤
Prin pânza umbrită de vreme,
Abea-L mai zăresc pe ISUS,
Din ochii lui mari văd lacrimi alene,
Curgând pe obrazul răpus.

Şi-l văd pe Pilat cu ochii în sânge,
Cu părul vâlvoi se-ndreaptă spre gloata ce tace-ngrozită:
ECCE HOMO-IATĂ OMUL,
Luaţi-vi-L voi !

Iar lângă ISUS îl văd pe Baraba,
Cum plânge privindu-i coroana de spini,
Şi-n hohotul inimi glasui se frânge,
În lungul vieţii suspin.
¤ ¤ ¤
CĂCI OMUL ACELA ZDROBIT DE PĂCATE,
PE CARE L-AI SCOS DE LA CHINUL CEL GREU,
PRIMIND TU ÎN LOCU-I OSÂNDA LA MOARTE,
*
BARABA ACELA
ISUSE,
SUNT EU !!!

.