Balsamul

Ești balsamul ce îmi unge, sufletul când e rănit,
Bucuria ce apare, timpul când nu e-nsorit,
Ești plăcerea ce-am găsit-o, eu în viață doar în Tine,
Inima când ea se zbate, eu simt pacea peste mine.

Tu ești raza de lumină, ce apare ea în zori,
Despărțind când iar se lasă peste mine numai nori,
Aducând acea lumină, ce îmi luminează calea,
Când mă duce drumul vieții, Doamne să cunosc eu valea.

Tu ești zâmbetul ce-apare, printre lacrimi care vin,
Acea liniște născută, în adânc și în suspin,
Bucuria-n suferință, Doamne-n Tine am găsit,
Drumul crucii doar prin Tine, îl găsesc când sunt orbit.

Tu ești fagurul de miere, când simt gustu-amar mereu,
Ești tăria ce mă face, să nu simt greul că-i greu,
Țelul și-a mea țintă-n viață, Domnul meu azi doar Tu ești,
Căci eu simt mereu pe cale, cât de mult Tu mă iubești.

Ooo... iubire-adevărată, doar Tu ești iubirea mea,
Ce-mi dă aripi în durere, pentru a mă înalța,
Doar ea astăzi mă conduce, pe-acest drum ce-are-un sfârșit,
Unde viața este vie, într-un timp ce-i infinit.

Tu-mi ești totul Doamne-n viață, fără Tine astăzi eu,
Nu aș fi alesul care, e ales de Dumnezeu,
Aș fi praful vieții mele, ce-i de vânt împrăștiat,
Într-o vale a uitării, în adânc lăsat... uitat.

Aș fi pasărea ce n-are, aripi pentru a zbura,
Floarea fără de culoare, Doamne nu-n grădina Ta,
Aș fi trunchi fără verdeață, în pustiul fără apă,
Și un fir de iarbă care, nu răsare niciodată.

De n-ai fi, n-ar arde focul, azi aprins în pieptul meu,
N-aș vedea acea lumină, când se scutură mereu,
Norii gri plini de furie, dar nici dincolo de val,
N-aș putea să văd vre-o dată, Doamne-al mâri-ntinse mal.