Babilonul

BABILONUL

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Uite colo peste maluri,
Peste veacuri depărtate,
Cum se-nalţă mii de văluri
În aceleaşi idealuri
Neamuri care-au fost uitate.

Babilonul de-altădată
Falnic şi strălucitor,
Cu mulţimea lui ciudată,
Cu întreaga lui armată
Cu întregul lui popor.

Cu întreaga cucerire
Ce se şterge ca un vis,
Lăsând numai amintire
Cu mirare şi uimire
Umbra unui Paradis...

Babilon cu-nalte creste
De la turnuri şi palate,
Care-a fost şi nu mai este
Cu grădinile-i măiestre
Peste ziduri suspendate.

Cu o climă minunată
Peste-a codrilor dumbravă,
Între râuri aşezată
Gloria de altădată
Babilonul plin de slavă.

Bogăţii nenumărate,
Aur şi podoabe rare,
Jafuri strânse, capturate
Din războaiele purtate
Cu mulţimea de popoare.

Zeci de neamuri, zeci de state,
Zeci de naţiuni zdrobite,
Zeci de steaguri aplecate
De pe ziduri înălţate
Zeci şi zeci de ţări robite.

Toată floarea, toată zgura,
Sunt chemaţi să construiască
Babilonul, valea Dura,
După cum le-a dat măsura
Forţa supraomenească.

Valea lungă, valea lată,
Ţărmul Eufrat e plin
Cu mulţimea subjugată,
Căci imperiul de-altădată
I-a supus pe toţi la chin.

Zi şi noapte cărămidarii
Frământau pe vatră lutul,
Iar pe schele sus, zidarii
Şi dulgherii şi fierarii
Înălţau cetăţii scutul.

Mii de robi săpau tunelul
Râului de dedesupt,
Ca să scape cu drapelul
Dacă s-ar ivi măcelul
Peste zidul neîntrerupt.

Sub poveri cădeau sărmanii
Morţi sub lovituri de bice,
Robii denumiţi duşmanii
Căci îi biciuiau tiranii
Să-i supună, să-i înfrice.

Pe tăbliţe de argilă,
Sau pe stânci frumos gravate,
Vezi mulţimea lor umilă
Sau armata lor ostilă
Sau faimoasele palate.

Scene de la vânătoare
Sau de luptă, de război,
Îmbrăcaţi în sărbătoare
Plini de slavă şi grandoare
Împăraţii lor eroi.

Ei în aur şi palate,
În ospeţe triumfale,
Iar mulţimile pătate
Cu pietroaiele pe spate
Construiau măreaţa vale.

Şaptezeci de ani de trudă
Şi de groaznică robie,
Şi de intrigă, de ciudă,
Şi de apăsare crudă
Cum în Cartea Sfântă scrie.

În acest cazan fierbinte,
În acest clocotitor,
Plin de oase şi morminte
Şi de-a lor învăţăminte
Împotriva sclavilor.

În această vastitate,
În acest cuptor de chin,
Copleşiţi de a lor păcate
Şi de greaua răutate
Iată şi iudeii vin.

Căci paharul cu mânie
S-a umplut dând peste el,
De aceea în robie
În această pribegie
Este dus şi Israel.

Două scopuri principale
Avea DUMNEZEU cu ei,
Pe a suferinţei cale
În această tristă vale
Cu aceşti sărmani evrei.

Mai întâi, le vină-n minte
Că s-au abătut nespus,
Părăsind a Lui cuvinte
Legile cereşti şi sfinte
Care le-au primit de sus.

Căci plângând striga cu jale
Ieremia în zadar:
"Nu vă rătăciţi pe cale
De la legea slavei Sale
Căci veţi plânge cu amar!

Israele, Israele,
Leapădă-ţi idolatria!
Ale tale fapte rele!
Căci veni-vor zile grele,
Babilonul şi robia!"

Însă orişicât de multe
Semne DUMNEZEU le-a dat,
Nu au vrut să-L mai asculte
Ba din contră, cu insulte
Pe profet l-au atacat.

Cum să-ţi cânt Ieruaslime
Jalea care mă cuprinde!
Căci întreaga ta mărime
Până sus de înălţime
Flacăra de foc se-ntinde.

Ard palatele măreţe,
Templul e prădat, distrus,
Ce durere, ce tristeţe
Numai lacrime pe feţe,
Slava cea dintâi s-a dus.

Ciumă, foamete cumplită,
Mamele îşi fierb copiii,
Toată ţara-i zguduită
De pedeapsa nesfârşită,
De săgeţile mâniei.

Toţi talanţii, toţi arginţii,
Toată slava nevisată,
Florile sau terebinţii,
Zedechia şi toţi prinţii
Sunt aduşi la judecată.

Împăratul îşi priveşte
Cum îi junghie feciorii,
Căci păgânul porunceşte
Nebucadneţar doreşte
Să-şi răzbune luptătorii.

Apoi totul se destramă,
Celui ce stătea pe tron
I-au scos ochii fără teamă
Şi în lanţuri de aramă
L-au trimis în Babilon.

Cântă ciocârlii plăcute,
Dar şi-un crocănit de corb:
"Haide, mişcă-te mai iute!
Cine vrei să-ţi mai ajute
Împărate trist şi orb?"

Şi sub zăngănit de scuturi,
Ce-ar putea să mai aştepte?
Străbătu a lor ţinuturi
Spre a umbrelor ţesuturi
Coborî în jos pe trepte.

Atunci şi-a adus aminte
Împăratul, trist iudeu,
De îndemnurile sfinte
Şi de glasul cel fierbinte
Care l-a strigat mereu.

Apoi altă greutate,
Lângă râu, în Babilon,
Harfele stau atârnate,
Căci să cânte cine poate?
Psalmii vechiului Sion...

"Hai, cântaţi-ne! -strigară
Garda de soldaţi vestită-
Căci sunteţi la noi în ţară"!
Aruncând spre ei ocară,
Spre oştirea cea smerită.

Zori de zi şi nopţi cu lună,
Iată prinşii de război
Prin talazuri, prin furtună,
După legea lor străbună
Ei au devenit eroi.

Iată capitala Susa,
Iată gropile cu lei,
Valea Dura sau palatul
Unde se-ntrunise sfatul
Între sfetnicii haldei.

DUMNEZEU se proslăveşte
Spre uimirea tuturor,
La păgâni le dovedeşte
Căci El este, El domneşte
Peste omul muritor.

Chiar şi el, uneltitorul
Nebucadneţar, se-nchină
Şi strigă la tot poporul:
"DUMNEZEU e Creatorul
El e veşnica Lumină!"

Căci Şadrac şi Azaria
Şi viteazul Mişael,
Poartă steagul, mărturia,
Zguduind pe veci robia,
Tinerii lui Israel.

Iată falnica serbare,
Toşi se pleacă, toţi se-nchină
Spre făptura uimitoare,
Numai ei stau în picioare
În aceea vale plină.

Împăratul dă sentinţă
Celor împotrivitori,
Flacăra îi ameninţă
Însă robii prin credinţă
Au ieşit biruitori.

Iată focul nu-i păleşte
Cine sunt aceştia trei?
Împăratul se uimeşte:
"Cine-i cel care-i păzeşte
Între flăcări, lângă ei?"

DOMNUL care dă tărie,
DUMNEZEUL nemuririi,
Stânca tare, stânca vie,
Cel ce din veşnicie
Urzitorul mântuirii!

"Haide, Daniele, spune,
Tâlcuieşte visul greu!"
Daniel în rugăciune
A primit înţelepciune
Sfântă, de la DUMNEZEU.

Atunci tânărul răspunde
După sfintele criterii,
El dezleagă, el pătrunde
Visul care-n el ascunde
Cele patru mari imperii.

Cele patru mari izvoare,
Râuri care curg în jos,
Strălucirea trecătoare,
Căci viaţa viitoare
Este Stânca, e HRISTOS.

Atunci l-a cuprins uimirea,
Împăratul cade frânt,
Tremurând pe vatră firea
Căci primise tâlcuirea
De la DUMNEZEUL Sfânt.

"Ştiu de-acuma Daniele,
-Împăratul glăsuieşte-
Căci mai sus de nori şi stele
Peste regi şi veacuri grele
DUMNEZEU în veci domneşte!"

Iată care-a fost menirea:
DUMNEZEU prin ei vorbeşte
Ca să vadă omenirea
Bunătatea şi iubirea
Care iartă şi sfinţeşte.

Dariu e uimit că leii
Lângă un bărbat cucernic
Stau pe vatră blânzi ca mieii
Fiindcă Daniel, iudeii,
Au un DUMNEZEU puternic.

Şaptezeci de ani trecură
Pentru prinşii de război,
După spusa din Scriptură
DUMNEZEU luă măsură
Să-i aducă înapoi.

Însă forţa diavolească
Oglindită în Haman,
Hotărî să-i nimicească
Ca să nu se împlinească
Chiar dumnezeiescul plan.

Dregătorul plin de sine
Cu cuvinte, cu rapoarte,
Luptă până ce obţine
Un mandat ce-n el conţine
Condamnarea lor la moarte.

Deci salvarea, izbăvirea,
Va rămâne doar în file,
Căci vrăjmaşul, uneltirea,
Anunţase pedepsirea,
Moartea, după treişpe zile.

Aşadar făgăduinţa
Dată chiar de DUMNEZEU,
Izbăvirea, biruinţa,
Pentru cei ce ţin credinţa
Este încercată greu.

După forţa omenească
Totul pare năruit,
Totul pare să pălească
Căci porunca-mpărătească
Fără milă i-a-ngrădit.

Numai chinuri şi tristeţe,
Frica a-nceput să crească,
Numai lacrime pe feţe
Căci puterile răzleţe
Gata stau să nimicească.

O, dar marea izbăvire
Care-a fost de mult vestită,
Din această uneltire,
Cu stricteţe, cu sfinţire
E de DOMNUL pregătită.

Căci Estera e regină,
Deci Hamane, eşti bătut!
Deşi-ţi este punga plină
Cu arginţi şi cu rugină,
În această bătălie, ai pierdut!

Iată soarele răsare,
Cânt voios de ciocârlie,
După lunga aşteptare
A sosit şi ziua mare
Izbăvirea din robie.

Harfele din nou suspină
Lângă vechile morminte,
Scuturând a lor rugină.
Israel din nou se-nchină:
"O, Ierusalime sfinte!"

Căci pe urmele potecii
Au pornit voioşi persanii,
După ei veniră grecii
Şi mai îndrăzneţe specii,
Iar în urma lor, romanii.

Babilonule, ascultă!
Care astăzi eşti voios,
Strălucirea ta cea multă
Şi mulţimea ta cea cultă
Va fi roabă lui HRISTOS!

Căci împărăţia sfântă
Dintre zidurile reci,
Care luptă, care cântă,
Nu va fi nicicând înfrântă,
Fiindcă DUMNEZEU rămâne
Stânca ei în veci de veci.

În această vale plină
Cu nenumăraţi "hamani",
Tu Biserică creştină
Luptă-te să fii lumină,
Căci Mireasa e regină,
Nu se teme de duşmani.

Nu te teme de cuptorul
Rezidit în valea Dura,
Căci HRISTOS MÂNTUITORUL
Dă şi astăzi ajutorul
Dacă tinerii, poporul,
Au în inimă Scriptura.

Nu e mult şi bătălia
Se sfârşeşte pe pământ,
Babilonul greu, robia,
După cum e proorocia
În Isaia, Ieremia,
VINE MIRELE CEL SFÂNT!

AMIN