Azimile curăției

Să prăznuim dar praznicul, nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimile curăţiei şi adevărului. (1 Cor. 5:8)

Tăcută, rece, ameninţătoare
Se lasă noaptea neagră pe Gosen;
E noaptea dinainte de plecare,
Pentru Israel binecuvântare
Dar pentru egipteni un crunt blestem.

Va trece în curând Nimicitorul
Ducând în moarte, ca un greu tribut,
Vieţi ce-şi curmă spre-mplinire zborul,
Aşa cum hotărât-a Creatorul
Să moară orişice întâi-născut.

Pentru Israel însă e scăpare
Căci ascultând al Domnului îndemn
Aduc un miel pentru sacrificare,
Făcând cu al lui sânge, la intrare,
Pe stâlpii uşii şi pe prag un semn.

La adăpostul semnului de sânge
E-o pace coborând din înălţimi,
Israelul nu geme şi nu plânge
Ci-n jurul mielului jertfit se strânge
Şi-o taină împlinesc, mâncând azimi,

Căci ei au scos din casă aluatul
Şi-n casa lor nu e nimic dospit;
O nouă plămădeală-şi ia mandatul,
Un mai curat făcându-se curatul
Şi, ascultând, smeritul mai smerit.

Privim, prin vremi, la groaznicul supliciu
La care e supus, nevinovat,
Un Miel Divin ce-i dat ca sacrificiu
Şi semn pe uşa altui edificiu
E sângele Lui sfânt, ca jertfă dat.

Suntem sub Semnul jertfei, al salvării,
Dar mai avem ceva de împlinit:
Ca să simţim venind, ca valul mării,
Imensa bucurie a-nchinării,
Să aruncăm din noi tot ce-i dospit.

O plămădeală nouă să ne fie
Viaţa toată, fără aluat
De răutate şi de viclenie,
Cu-azimi de adevăr şi curăţie
Să prăznuim pe Cel ce ne-a salvat.

Amin
Vulcan, 16 febr. 2007