text Poezii crestine

Azi o Mână perforată...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Floarea Ferghete
Azi o Mână perforată...

Azi o Mână perforată s-a întins spre casa ta
Și-a rostit cu voce blândă: Vreau să lucri în via Mea!
Fi un lucrător puternic, și slujind cu bucurie,
Plată pentru toată truda, o să ai în veșnicie

Azi o Mână perforată, a turnat balsam din cer
Și te-a uns ca lucrător, împreună doar cu El,
Cu Isus să fi într-una, când te duci și când te-ntorci,
Glasul tău să urce în sus, când îi cânți și când te rogi

Azi prin Mâna Lui de Tată, harul ți la dăruit
Să ai ungere divină, în lucrarea ce-ai primit,
Tu rostește întotdeauna, rugăciuni prin Duhul Sfânt,
Să te însoțească Domnul, când vestești a Lui Cuvânt

Azi prin Mâna Lui divină, să ai pacea lui Cristos
Iar în luptă cu vrăjmașii, cu El ieși victorios
Mâinile să-ți fie întinse, către Cel ce-a biruit,
Căci ai fost răscumpărat, pentru tine a murit,

Azi o Mână cu iubire, a trimis să fi încins,
Să ai biruință în toate, să nu fi nicicând învins
Să nu cazi de oboseală, chiar de singur ai rămas,
Nu uita că El veghează, în orice zi și-n orice ceas

Azi o Mână cu putere, a trimis oștirea Lui,
Să te însoțească într-una, pe cărarea Domnului,
Să ai toată armătura, împotriva celui rău,
Căci Acel cu care lupți, este Tatăl Dumnezeu.

12.10. 2020

Floarea F.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>