Azi lacrimi cad pe chipuri obosite

Azi lacrimi cad pe chipuri obosite,
Și dorul greu apasă peste noi,
Dar credem în făgăduințe sfinte,
Căci nu e despărțire pentru doi.

O moarte nu e noaptea cea din urmă,
Nici drumul fără-ntoarcere spre cer,
Ci doar o poartă tainică ce curmă,
Durerea lumii plină de mister.

Ei pleacă unde-i pace și lumină,
Acolo unde Domnul i-a chemat,
Acolo nu-i suspin și nici ruină,
Ci harul Lui etern și ne-ncetat.

Rămânem doar cu dorul ce ne doare,
Cu amintiri ce-n suflet vor trăi,
Dar știm că va veni și ziua mare,
Când iarăși împreună noi vom fi.

Când Domnul va chema din somn pământul,
Și glasul Lui va răsuna mereu,
Atunci ne vom vedea în veșnicie,
În cer, aco nu va mai fi greu.

Noi astăzi vom vesti o revedere,
Căci drumul nu-i sfârșit pe-acest pământ,
Ci spunem doar cu lacrimi și speranță,
„Ne vom vedea din nou… în cerul sfânt".

Cu lacrimi pe cei dragi noi îi petrecem,
Și dorul arde tainic în priviri,
Pe drumul lor durerea se sfârșește,
Lăsând în urmă lacrimi și-amintiri.

Ne doare greu această despărțire,
Că glasul tău nu-l vom mai auzi,
Dar credem în cereasca regăsire,
În ziua când din nou ne-om întâlni.

Acolo unde Domnul pregătește,
Odihnă pentru cei ce L-au iubit,
Lumina veșniciei strălucește,
Și orice plâns pe veci va fi oprit.

De-aceea, chiar cu sufletul în jale,
Nu spunem că pe veci ne-am despărțit,
O clipă va sosi și-a noastre drumuri,
Se vor uni în cerul nesfârșit.
Amin