Azi încet îmi iau eu zborul

Azi încet îmi iau eu zborul, să trăiesc în visul meu,
Pe pământ de-a fi în viață, fiu iubit de Dumnezeu

Las în urm-această lume, care mult m-a chinuit,
Mă arunc în brațul care, pentru mine-a biruit.

Urc o treaptă spre iubire, căci iertare am primit,
Fericirea mi-e suflarea, bucuria m-a zidit.

M-a zidit pe-un vârf de munte, într-o vreme-ndelungată,
Trainică mi-e temelia, căci a pus piatră cu piatră.

Chiar de mă va bate vântul, valul de s-ar ridica,
Să-mi înece fericirea, el nicicând nu va putea.

Poate-o mică adiere, praf în viață-mi va aduce,
Dar nicicând o clătinare, rătăcire la răscruce.

Căci pe drumul care astăzi, am pornit eu bucuros,
El sfârșește doar la pieptul, Domnului Isus Hristos.

Unde vreau o veșnicie, viața ca să mi-o petrec,
Când din cea ce-i pământească, va veni timpul să trec.

Azi încet îmi iau eu zborul, către Țara cea de sus,
Căci pe mine mă așteaptă, Cel ce m-a chemat... Isus.

Pe sub nori, prin val, furtună, nici o clipă nu-mi opresc,
Pasul meu căci pe-Mpăratul, mult prea mult eu îl iubesc.

Prin zăduf îmi trece drumul, și prin arșița de soare,
Dar mă duc aceste toate, doar la sfintele izvoare.

Și când beau o-nghițitură, uit de tot prin ce-am trecut,
Și pe drum spre Țara vie, eu o iau de la-nceput.

Și urc dealul din pustie, ce mereu mi-a arătat,
Că e vie-acea putere, ce pe mine m-a salvat.

M-a salvat și din robia, care astăzi m-a pierdut,
Căci prin Duhul sfânt, El... Domnul, azi din nou El m-a născut.

M-a născut... și o scânteie, El în mine a aprins,
Să nu fiu de-acea putere, ce-i străină eu atins.

El a devenit azi scutul, casei și-a ființei mele,
Îmi va fi a mea tărie-n, zilele cele mai grele.

Căci pe drumul care astăzi, am pornit... va fi mereu,
Cel ce l-am ales să-mi fie, Domn... Stăpân și Dumnezeu.