Azi geme pământul

Azi geme pământul, se-aude strigarea,
Se-aude și vântul, răcneste și marea,
Dar parcă surzește, acea omenire,
Ce poate s-aleagă, un iad? ... sau iubire.

Suspină și cerul, căci grea nepăsare,
În omul ce-aleargă, dar orb... căci el moare,
Se-aude și glasul, ce poate să-nvie,
Dar omul alege ce-i greu... o pustie.

Azi strigă și norii, războaiele strigă,
Dar inima care se zbate-i... rigidă,
Curg ploi ce-s șuvoaie, ce tulbură marea,
Dar nu vrea pământul să-mbrace-ndurarea.

O aripă deasă adesea se-ntinde,
Ea tot necuprinsul îl poate cuprinde,
Dar parcă e oarbă acea omenire,
De El întocmită... căci nu vrea iubire.

În lanțuri se zbate rănită de vreme,
În vale e-ascunsă, e tristă și geme,
Nu vede nici clipa în care El vine,
Căci n-are nădejde, de cele divine.

Credința își pierde secată de clipe,
Ce sunt ale lumii, mereu strălucite,
Dar încă mai curge un har să-i dea viață,
Căci este ea rodul Acelui din față.
~&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&~.

O Doamne în grabă cu milă coboară,
Dă-i aripi să urce, cel rău o doboară,
Iubirea să-i fie o flacără vie,
Să poată străbate ce este-o pustie.

Dă-i iarăși lumină și viață divină,
Sub ploaia cea rece, dă-i vreme senină,
Și fă să-nțeleagă că Tu ești Stăpânul,
Ce biruie moartea... iubind și păgânul.

Arată-i cărarea, ce trece de soare,
Arată-i o vreme, sfârșit ce nu are,
Mai fă cercetarea, să n-o lași să treacă,
Și dă-i o cântare, sub cer să nu tacă.

Tu fă ca o vreme, ce-i scurtă... să fie,
Acea a căinței, și doar bucurie,
Să fie în ceruri, căci ea... omenirea,
Alege azi viața... căci vrea mântuirea.
Amin