AVRAAM, UN MODEL DE PĂRINTE

Când părintele doar cere, dar nu este el modelul,
Niciodată fiii casei nu își vor atinge țelul.
Când pe-Avraam Domnul îl cheamă a făcut din el părinte
Pentru toţi ai lui din casă şi în fapte şi-n cuvinte.

Niciun tată nu-i pe lume ca Avraam de bun şi sfânt,
Cu urmași ca stelele, ca nisipul din pământ.
Fiii lui ţin Legământul aşteptându-L pe Mesia,
Numai că unii dintr-înșii nu I-au vrut Împărăţia.

Să deschidem gura noastră ca și-Avraam pentru Isaac,
Ca să fim întotdeauna Domnului Isus pe plac.
Temerea de Domnul nostru se învață în familii,
Nu neapărat în școală sau când ascultăm omilii.

Ruga noastră e unealta cea de har și caracter,
Ce ne-apropie întruna doar de Dumnezeu și cer.
Și prin ea copiii-nvață mult mai mult decât gândim,
Dacă noi, cu inimi bune, cu adevărat iubim.

Dacă ruga e o formă de evlavie și-atât,
Pe copil noi îl vom crește cu un suflet amărât.
N-o să afle calea vieții cu-adevărurile ei,
Dacă l-am lăsat în lume printre lupi și printre lei.

Când venea Domnul în lume ca un Prunc, în Betleem,
Și când îngerii pe boltă Îi cântau un sfânt poem,
În familii bătea vântul... Între fii și-ntre părinți
Se crease-o mare breșă, chiar și între oameni sfinți.

De aceea, într-o vreme pe când pătimea poporul,
Dumnezeu din cer trimite pe Ioan Botezătorul,
Două tabere contrare să se ierte, să se-ntoarcă,
Lăsând orice vrăjmășie, la a mântuirii arcă.

Un astfel de scop în viață să-l urmeze toți părinții,
Ca și alte generații să-și cunoască astăzi sfinții.
Nu împrumutând modele și filosofii străine
Vor putea să cucerească fiii noștri zări senine,

Unde Domnul, Salvatorul, a plecat de mult, se știe.
Însă El, cu slavă mare, în curând o să revie.
Vom pleca atunci acasă, într-o țară fără certuri,
Unde nu mai sunt morminte, și nici lacrimi sau deșerturi.

Noi dorim ca tineretul să-L slujească pe Hristos
Și să vină ca și roua în pământul cel mănos.
Frați-părinți, nu stați pe gânduri, haideți toți să ne unim
Să-nvățăm pe fiii noștri cum pe Domnul Îl slujim!