Avraam şi Isac

Parcă, tristeţi de moarte ţi-a copleşit fiinţa !
Răspune-mi Avraam! Ce Tatăl ţi-a cerut?
-Ce taină se ascunde, de ţi-a luat speranţa;
La binecuvântarea ce El ţi-a dăruit!

-Ce umbre te-nconjoară, de inima-ţi răpune?
O, spunde-mi Avraam, ce-ţi cere Dumnezeu?
Cum? -Chiar pe-Acela care, El ţi l-a dat în lume?
Pe fiul tău iubit, să-l dai din sânul tău!

O,... ce durere tristă! Ce jale de mormânt;
S-a aşezat Avrame peste fiinţa ta!
Când Cel cu care-odată făcut-ai legământ;
Pe fiul tău Isac să-l dai ca jertfă vrea.
*
Străpuns fiind de suliţi, ai negri înoptări
În zori porni Avram urcând pe munte-n sus;
Avem şi foc şi lemne! Isac puse-ntrebări,
Dar unde-i jertfa Tată, cum astăzi n-ai adus?

Din nou se înorează, o inima rănită!
Şi cu o voce stinsă, cu glasul tremurând;
Avram îndată-i spuse: Jertfa e pregătită,
De Acel' din veşnicie, pe care îl ascult.

Străpuns de-a lui cuvite Avram oftă cu greu;
Şi pregătind el locul cum Domnul i-a cerut;
Când gata să ia pruncul, un glas de Dumnezeu!...
Se auzi-n tăcere, ,,-Destul' - încredere am vrut!

Şi ţi-am văzut credinţa ce-o ai faţă de mine,
Ajunge Avraam, destul cât am văzut;
Priveşte, nu departe, în tufe lângă tine,
Acol' găsi-vei jertfa, un miel e pregătit.

Aşa s-a întărit credinţa lui Avram
Crescând mai mult în ochi Celui sfânt.
Aceasta ne rămâne şi nouă azi un semn!
Căci Dumnezeu iubeşte pe cel ce stă-n cuvânt..

Iubitul meu ascultă: Încredete în Domnul.
Dă-I totul ce îţi cere, şi fii încrezător;
Căci vei avea în schimb un loc cu Salvatorul,
Acolo sus în ceruri cu Domnul Domnilor.