AVRAAM ŞI CETATEA CU TEMELII TARI

Avraam privea Cetatea cea cu temelii adînci,
Cu o prea frumoasă boltă, cu pereţii ca de stânci.
N-avea-n Ur aşa minune printre zeii lui păgâni.
Domnu-i dete-o nouă viaţă, dar nu una din bătrâni.

El a locuit în corturi şi prin asta arăta
Că-i străin în lumea toată şi Cetatea-l aştepta.
Creatorul a zidit-o pentru toţi cei credincioşi
Care au în viaţă ţinta de oameni evlavioşi.

Dacă ne alungă lumea nu vom fi nicicând ca ea
Noi îi vom primi pe oameni pentru ceruri a-i salva.
Cheia biruinţei noastre e credinţa în Isus
Ce-n curând ne va aduce gloria fără apus.

Avraam n-a stat pe gânduri când Stăpânul l-a chemat
Ca să-şi părăsească ţara Dumnezeu puteri i-a dat.
Cu soţia lui cea dragă a plecat spre Cannan
După voia suverană scrisă în cerescul plan.

Aştepta să i se nască Isaac, singurul fiu.
Dumnezeu i-a dat izbândă chiar şi când părea târziu.
I s-a răsplătit credinţa ce-o purta în pieptul său
Ca pe o sfântă comoară ce-l păzea de orice rău.

El privea în duh Cetatea ce ne-aşteaptă şi-o iubim.
Mama noastră cea cerească e Noul Ierusalim.
Nu-i în lume bucurie mai frumoasă ca şi-n Rai.
O primeşti acum, amice, Domnului de te predai.

Lasă lumea păcătoasă cu plăceri înşelătoare
Şi primeşte-L azi pe Domnul, al neprihănirii Soare.
Nu e mult şi El Se-arată ca un fulger sus pe cer.
Să-I ieşim şi noi ‘nainte cu ramuri de palmier.

Nu te îndoi-n credinţă, nu fi slab priveghetor
Că-n curând Isus Se-arată pe al slavei Sale nor.
În haine de neprihană El te va-mbrăca atunci
Şi vei fi o lăcrimioară ca şi florile din lunci.

N-o să cazi de oboseală lupta cât ar fi de grea
Căci în Ghetsimani şi Domnul pentru tine se lupta.
Nu mai este mult creştine, ţine calea ta cea dreaptă,
Sus în cer şi Domnul slavei şi toţi sfinţii te aşteaptă.

Şi în negrul miez al nopţii se va auzi chemarea:
„Iată Mirele Se-arată! A venit din cer Salvarea!
Sus voi, candide fecioare, ce de mult v-aţi pregătit!
El, Isus, vă duce-acasă în palatul strălucit!”