Avem nişte dumnezei ciudaţi!

Avem nişte dumnezei ciudaţi

Mulţi dintre noi
ne declarăm cu mare convingere credinţa,
credinţa noastră comună în acelaşi singur Dumnezeu.
Dar mulţi din noi,
deşi credinţa aceasta ne adună,
avem nişte dumnezei ciudaţi!

Al meu
e plictisit mereu şi deseori nervos.
Frustrat de prea desele mele eşecuri!
Al lui pare să fie cam invidios,
gata să submineze orice bucurie
şi iubitor de cataclisme!

Al ei e trist
şi depresiv, fiindcă e mult prea ignorat.
Şi de apreciere dependent.
Al altuia e depăşit de situaţie
şi incapabil să salveze.
Al altcuiva, mai rău, este absent!

Al lor
e arogant şi pus pe glume uneori,
glumind cu destinele oamenilor.
Al altora, fiind morocănos,
se încruntă gânditor oricând cineva râde
şi e total lipsit de umor!

Unul, altul,
mai au câte un dumnezeu sentimental
care plânge pe la uşi şi imploră acceptare.
Iar dumnezeul cuiva
îşi încalcă propria dreptate
Ca să ofere iertare!

Unii chiar au
un dumnezeu căruia îi face plăcere să chinuie!
Şi işi petrece vremea născocind torturi.
Iar dumnezeul altora le spune
că e mai important să porţi o uniformă
decât să nu minţi şi să nu furi.

Mai sunt şi dumnezei
pe care marea majoritate ştiu să-i manipuleze.
Şi totuşi mai apoi se încred în ei!
Iar foarte, foarte mulţi au un dumnezeu
care într-una se răzgândeşte,
şi îşi încalcă promisiunile mereu!

Eu, tu, el, ea si alţii
avem uneori nişte dumnezei ciudaţi,
deşi ne declarăm credinţa noastră comună
în acelaşi singur Dumnezeu.
Şi nu mi s-ar părea deloc onorabil
în locul Lui să fi fost eu!

Bine ar fi
să punem odată capăt idolatriei noastre comune!
Să surpăm altarele dumnezeilor mincinoşi,
şi să-L privim pe Dumnezeu într-un alt fel.
Nu făcut după chipul şi asemănarea noastră,
Ci aşa cum ne spune El!