AVEM ACOLO-N CERURI

AVEM ACOLO-N CERURI

Noi avem acolo-n ceruri, pe Isus un bun Păstor,
Ce ne este scut – tărie şi un bun Mântuitor.
El ne protejează-n toate şi pe drum ne luminează,
Ca aici în pribegie, viaţa, să ne fie trează.

Cu fiinţa Lui cea blândă când priveşte către noi,
El ne-mbracă cu credinţă să nu fim săraci şi goi.
Ca apoi să stăm deoparte pentru-a fi pe veci ai Săi,
Chiar de nu am fost mai buni printre cei căzuţi şi răi.

Necredinţa e o plagă printre oameni de apoi,
După cum se tot întinde ca şopârla prin trifoi.
E şireată şi loveşte unde omu-i vulnerabil,
Când acesta e ca vântul trecător şi variabil.

El ascultă mult de şoapta unuia ce vrea şi care,
Ţine dinadins să-l ducă "unde merge fiecare"!
Merg pe calea care duce fără ţel spre veşnicie,
Ori aşa nu-L au pe Domnul ca să-i scape de robie.

Nu-i ajută unui om fie tânăr şi vânjos,
Dacă nu ia crucea-n spate să-L urmeze pe Cristos!
Chiar de nu ţi-a fost să vezi pe un mort să iasa-afară,
Tu să crezi că duhul vine de la Domnu-a doua oară.

Şi de-i omul descompus în adânc de multă vreme,
Într-o zi el iese-afară când Cristos va fi să-l cheme.
N-o să fie nici-o forţă, niciun demon rău, pervers,
Ca să poată să-l reţină din întregul univers.

Dumnezeu va da un trup la mulţimea ce-a crezut,
În Isus, Mântuitorul, respingând pe Belzebut.
Când un sunet de trompetă va striga şi va suna,
Morţii ce-au murit în Domnul, sus în cer s-or aduna.
Amin.