text Poezii crestine

Avântă-te pe drum

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Avântă-te pe-un drum cu-o vale,
Să-l întâlnești pe Dumnezeu,
Căci Dumnezeu e-n încercare,
El vine să ia greul tău.

Avântă-te în luptă-ntruna,
De vrei să fii tu glorios,
Căci doar în lupta cea mai mare,
Îl vei cunoaște pe Hristos.

Fii treaz când valurile mării,
Se-nalță iar' naintea ta,
Căci doar pe marea tulburată,
Îl poți pe Domnul a-l vedea.

El poate apele desparte,
El poate marea potoli,
Cu El mereu e biruință,
Dar ca s-o ai... nu ațipi.

Avântă-te îți spune Domnul,
Când norii se adună iar,
Sub ei în zbor tu nu ești singur,
Ei nu pot fi nici-un hotar.

Sunt străbătuți de-o mână sfântă,
Pe-o cruce ce se întindea,
Ea poate norii să alunge,
Puterea este toat-a Sa.

Avântă-te în rugăciune,
Înflăcareaz-o tot mereu,
De vrei să vezi cât e de mare,
Puterea cea de Dumnezeu.

Ea poate morții să învie,
Ea poate viață ca să dea,
În rugăciune se coboară,
El poate inimi vindeca.

Avântă-te urcând sub cruce,
Să fii la capăt mântuit,
Așa cum a urcat odată,
Sub cruce El când s-a jertfit.

Să nu oprești în loc o clipă,
Avântă-te spre Dumnezeu,
Cu tine-i El în orice clipă,
Cu El... vre-o dată nu e greu.
Amin

Cele mai recente resurse creștine scrise

N-ați lăsat!!...(var:)
N-ați lăsat! ! ...N-ați lăsat pe prim ministruSă ne apere pe NistruAți votat pentru-a furaDar cei mulți, v-am spânzura! ...Când cad dronele grămadăȘi în curți ca și pe stradăAsta n-aveți, cum negaC-a... Citeste mai mult >>
N-ați lăsat!...
N-ați lăsat! ...N-ați lăsat pe prim ministruSă ne apere pe NistruAți votat pentru-a furaDar cei mulți, v-am spânzura! ...Când cad dronele grămadăȘi în curți ca și pe stradăAsta n-aveți cum negaC-ați... Citeste mai mult >>
Conversație cu Dumnezeu
Încep prin a scrieAceste rânduri cu măiestriePentru Dumnezeul meu cel viuCe mă așteaptă în veșnicieÎn această dimineațăCând m-am trezitAm văzut o viațăMult mai frumoasăÎnțelegeam sensul a ceea ce scri... Citeste mai mult >>
Șoapta Duhului Sfânt
Am deschis acest caietSă scriu această poezieCe am primit-o din CerPentru a Lui măiestrieAud vocea Lui cum îmi dicteazăȘi îmi spune „scrie”Căci Eu sunt Cel ViuCel din veșnicieIată, Eu stau să vinȘi ră... Citeste mai mult >>
Poem pentru Dumnezeu
Când încep a scrie o poezieParcă toate se adunăȘi formează un cuvânt,Gânduri puse pe hârtie.Scrise de un poet,Dar nu pentru a lui măiestrie,Ci pentru slava lui Dumnezeu,Care i-a dat acest dar.Să scrie... Citeste mai mult >>
De vin furtuni
DE VIN FURTUNIDe vin furtuni cu tunete mariŞi ești zdrobit de poveri tari,Iar pacea parcă n-o găsești,Și tot mai des te opintești,De parcă şi cerul apasă mai tare,Nu te lăsa cuprinsă de disperare.Nu-ţ... Citeste mai mult >>
Örökkévaló Fény
Örökkévaló FényTiszta, Szent Fény a csillagok óceánjából,Gyere ide le a kék hullámok sugaránA lélekbe, hogy tudjon menekülni viharából.Mert minden percben igazlelkűséget kíván.Szeretettel és meleg szí... Citeste mai mult >>
Iov cap.29. Iov de altădată
Iov cap. 29. Iov de altădatăIov a luat cuvântul și a zis:”Oh! ... De-aș fi ca lunile trecute,Ca-n zilele, când mă păzea Dumnezeu,Și nu ca acum, când El mânia-și ascuteCi ca atunci când candela saStră... Citeste mai mult >>
Ai primit o zi
Încă-o zi. Ne-a dat-o DomnulS-o petrecem cu folos,Să desțelenim ogorul,Să lucrăm pentru Hristos.Încă-o zi de El lăsată.Mă întreb: ce am făcut?Viața îmi este curată?Am adus eu rod plăcut?Am fost gata l... Citeste mai mult >>
Haina dragostei, o îmbrac!
Haina dragostei, o îmbrac!Haina dragostei, o îmbrac,Căci respect al Tău CuvântTot ce îmi ceri, o să fac,Cât voi fi pe acest pământ.Răbdător, doresc să fiuPlin de calm și de iubire,Tot ce e bine, să șt... Citeste mai mult >>