text Poezii crestine

Auzirea vocii sfinte

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petru Coman
Auzirea vocii sfinte e Duhul Mângâietor
De la Dumnezeu purcede, dă putere în popor
Ca să facă voia sfântă voia împlinită-n har
Prin smerenie, credință, prin jertfă și prin altar.

Auzirea vocii sfinte nu-i o teorie falsă
Ci e chiar dumnezeirea ce Biserica o ‘nalță.
Auzirea vocii sfinte e dorința tuturor,
Celor ce doresc să afle cum lucrează în popor.

Auzirea vocii sfinte e mesajul Domnului
Când profeții îl transmit; descoperind voia Lui.
Căci din Ziua Cinzecimii Duhul Sfânt a trimis haruri
Mijlocind și mângâind chiar zidind cu ale Lui daruri.

În Biserica sfințită daruri Duhul Sfânt a dat
Celor ce-au transmis “solia” ducând-o pân’ la-mpărat.
Dumnezeu dorind schimbarea celor ce-n fărădelegi trăiau
Le-a descoperit prin Duh păcatul, ce cu grijă-l ascundeau.

Un cutremur, mare frică au venit peste popor
Când Anania, Safira sfătuiți în sinea lor
N-au vrut ca să spună suma când vândură moșioara
Au gândit că pot ascunde, că pot folosi-nșelarea

Auzirea vocii sfinte peste Petru veni iar
Cu puternice vibrații, cu descoperiri și har
Dar, din cer veni-nștiințarea chiar prin Duhul Celui Sfânt
Și pe loc rosti sentința, iar cei doi sunt în mormânt.

Auzirea vocii sfinte e mesaj venit de sus
Prin care Duhul ne-nvață tot ce a făcut Isus
Și ne-aduce-acum aminte c-a a venit pe pământ
Spre-a ne fi călăuzire îndreptând spre cel Preasfânt.

Pentru-a mângăia creștinii, pentru-a spune viitorul
Pentru a elibera pe oameni și-a conduce-ntreg poporul.
Și-astăzi vrem să se întâmple lucruri ca și mai-nainte
Lucrări ce conving pe oameni, lucrări nemaipomenite.

Vino Duh, avertizează, nu ne mai lăsa-n dureri,
Ale firii păcătoase și-ale duhului nostru păreri
Copleșește-ne cu haruri și-nspirați de-a Ta prezență
Umple-ne de-a Ta putere și cobori peste-asistență.

Să răspunzi celui ce n-are siguranța că-i al Său
Să vorbești profetic astăzi celor ce merg înspre rău
Să te-nduri și de bolnavi ce nu mai au ajutor
Și să vindeci canceroșii și-orice boală în popor.

Să se vadă ca azi Duhul este iarăși printre noi
Să ridice, să salveze și să-i scape din nevoi.
Fă schimbarea necesară să-nțeleagă azi cu toți
Că Tu ești în adunare, să lucrezi, să ierți; că poți.

Prea mult formalism, Stăpâne, prea multă răceală iar
Prea mulți stau în nepăsare făcând harul în zadar.
Prea mulți, prea mulți, bun Părinte, sunt departe de Hristos
Și se-nșală crezând astăzi că-s creștini, chiar de folos.

Nu ne mai lăsa, Părinte, să ne-ndepărtăm de har
Cercetează-ne și du-ne lângă Crucea din Calvar
Să privim prin Duh spre Fiul care ne-a adus iertarea
Prin credința Sa ne-ntoarcem și schimbă-ne la toți starea.

Duhule, deschide ochii, ne schimbă acum purtarea
Vrem ca să trăim ‘nălțarea și să îți vedem lucrarea.
Prin vorbirea-n alte limbi ce prezența o dovedești
Cunoștința-nțelepciunea, dar de proorocie ești.

Darul de deosebire să coboare-n adunare
Să priceapă azi poporul că Duhul e-n cercetare
Ca să lumineze mintea aducând descoperirea
Auzirea vocii sfinte Tu ești dorul și-mplinirea.

Ai condus chiar și pe Isus pe pământ cănd El lucra
L-ai umplut de-a Ta prezență chiar când ispitit era.
Prin lucrarea Lui în lume L-ai condus, L-ai sfătuit
Tot ce Tatăl Îți dăduse cu El ai împărtășit.

Așa vrem și noi ,Duh Sfinte, ca să ne călăuzești
Ne îmbracă cu putere și în noi să locuiești
Săvârșește-a Ta lucrare cu minuni dumnezeiești
Ca să creadă-ntreg poporul că și azi același ești.

20.10.2010 – Petru Coman
Petroșani

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>