text Poezii crestine

AUTOMULŢUMIREA

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
AUTOMULŢUMIREA

În Laodiceea veche, câmp din Asia Minoră,
E-o Biserică aleasă pentru-a cercetării oră
C-un păstor ca şi un înger, însă nu al ascultării,
Ci-al politicii locale pe drumul înstrăinării.

O industrie prosperă în acea mândră cetate
I-a adus o bogăţie cu atâtea „nestemate“:
Haine, aur, importanţă i-au schimbat ei stilul vieţii
Încât merita mustrarea cum vorbeau de mult profeţii.

Laude prea găunoase i-au ieşit frecvent din gură.
N-avea timp de rugăciune şi de studiu în Scriptură.
„Sunt bogat precum patronii, nicio lipsă n-am în mine.
Iar Biserica e plină, toţi o ducem foarte bine.“

Dumnezeu din Cer aude lauda cea populistă.
Vezi prin Duhul Sfânt cum faţa Domnului Isus e tristă:
„Nu ştii cum e-n realitate starea sănătăţii tale:
Gol şi fără de lumină în a deznădejdii vale.

Eşti plin de-o ticăloşie care n-are precedente,
Căci prin ea ai stins lumina vieţilor efervescente.
Sărăcia ta din spirit e lumească-n întregime
Şi atrage judecata cea menită să deprime.

Nu văd o nenorocire mai adâncă şi mai mare
Cum e-a ta indiferenţă faţă de-orişice mustrare.
Vino după alifie şi veşmânt urgent la Mine!“
I-a vorbit Cristos din slavă ca să-l scoată din ruşine.

Doi duşmani ne sabotează până astăzi mântuirea:
Lauda exagerată şi automulţumirea.
Tu calci harul în picioare, pe Cristos Îl scoţi afară
Cât timp cochetezi cu lumea şi cu viaţa cea uşoară.

Vai, nici crucea nu-ţi mai place! Îndrăgeşti democraţia,
Libertatea doar ea-i bună, însă, nu şi-Mpărăţia.
Şi n-o vrei cât timp îţi cere duh smerit, neprihănire
Şi o viaţă consacrată împletită cu iubire.

Aur curăţit de focul încercărilor creştine,
Haine albe ca zăpada pentru Domnul care vine,
Şi medicamente-alese pentru ochii cu albeaţă
Te-ar putea salva din moarte aducându-te la viaţă.

Domnul zice: „Bat la uşă. Cine Îmi aude glasul
Să deschidă cât mai grabnic să-i rezolv chiar Eu impasul.
Este ora Cinei Mele, Cina Mea de părtăşie.
Te aştept să vii cu lacrimi şi cu multă bucurie.“

Întrebarea mea rămâne şi-o cunoaşte toată firea:
Cum să lepădăm păcatul zis şi-automulţumirea?
Să deschidem ochii noştri şi privindu-ne-n oglindă
Pocăinţa ne salvează de a Domnului osândă.

Când venim cu multe lacrimi şi cu-o hotărâre nouă,
El ne binecuvântează cu doriţii stropi de rouă.
Vom afla prin har iertarea doar punând Eul pe cruce
Când ispita înălţării nu mai poate-a ne seduce.

Şi mulţumitori în toate noi vom fi doar lui Mesia
Care ne-a iertat păcatul şi ne-a dat Împărăţia.
Îl vom aştepta întruna ca fecioarele-nţelepte
Ce vor fi cu El în ceruri pe-ale Nunţii Sale trepte.






Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>