text Poezii crestine

Autoconvingerea- un pas greșit

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emanuel Hasan
Procedeul care astăzi ia amploare-ntre creștini,
E menit doar să înșele, spre a duce lumea-n chin.
Din malefice izvoare prinde viață și se varsă
În atâtea inimi goale, fără de o țintă-aleasă.
Procedeul se numește "autoconvingere"
El e primul pas, al doilea, omu-l face repede.
În ce constă, cum lucrează, cât poate fi de șiret
Vom reda cu de-amănuntul, denunțând acest secret.
Omul are ca o bază, ca un ghid, ca-nvățătură
Ca măsură în viață, ca dreptar, Sfânta Scriptură.
Nu-i Cuvântul unor oameni, nu-i Cuvânt de pe pământ,
Ci-i Cuvântul Celui veșnic, coborât din cerul sfânt!
Dar, când lumea e deschisă după pofte și plăceri,
Când oferta de păcate e mai mare decât ieri,
Când cel rău, căzut din slavă, vine-n duhu-i luciferic
Cu zeci, sute, mii, tertipuri spre-a rapi focul din sfeșnic,
Cel ce este gol în suflet se va clătina ca Dima
Și va fi pradă ușoară, căci i se va lua lumina.
Va primi noi dispoziții și se va încrede-n sine,
Se va autoconvinge că ce face este bine.
Conștiința e bariera ce o vrea înlăturată
Lucifer, ca el s-aducă pată-n suflet langa pată.
De aceea-n astă lume, tot mai rea, mai nemiloasă,
Oaia celui ce nu are e mereu cea mai gustoasă,
De aceea enoriașii mor în hrube înghețați,
Pe când, așa zis "păstorul" se răsfață în palat.
Precum Lazăr și bogatul, azi istoria se repetă
Iar ca scuză, propaganda este tot mai evidentă.
De aceea stau mulți oameni într-un crez încorsetați,
Că dând bani, făcând favoruri, de păcat pot fi iertați.
De aceea adevărul ca sub cheie stă ținut,
Ca profitul să tot crească, tot mai mult și tot mai mult.
De aceea se dă drumul, dezlegare la păcate
Pentru că manipularea a ajuns la cote 'nalte.
De aceea prin Biserici sunt mulți idoli mediatori
Care, muți, stau (teoretic), între Dumnezeu și om.
De aceea Salvatorul, unicul Mijlocitor
Între oameni și-ntre Tatăl, nu-i chemat în ajutor!
De aceea, azi, simboluri sunt furate de pe cer
Spre a fi mult folosite într-un scop hidos, mizer!
De aceea fărdelegea a ajuns din nou la culme,
Întrecând parcă Sodoma și Gomora in renume.
De aceea pe tăcute, ia intre creștini amploare
Moda de a te convinge că mergi bine le-a ta cale.
Că, după ce fără milă, ai înlăturat conștiința,
Poți trăi precum îți place a-ți croi singur credința!
*
Dragii mei, Biblia nu minte, vine Ziua judecății
Când spoiala de convingeri va-ntalni Zidul Dreptății!
Pân' acol' merge spoiala, autoconvingerea,
De aceea, las-o astăzi, mâine nu vei mai putea!
Nu poți pune în balanță anii tăi scurți de plăcere
Cu a ta eternitate petrecută în durere!
Conștiința prețioasă e un bun trimis din cer
Nu-ți semna singur sentința către un etern infern!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>