text Poezii crestine

Aurora

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rad Maria
Aurora

Rece, frig, fara speranta.
Cautari spre-un nou popas,
Cum se poate? Nu-i furtuna
Nici un gand care aduna,
Cumpana sa se opreasca
Vasul sa incetineasca,
Peste valuri mari de spuma
Adancit de-o vreme buna.

Caci atat era de bine.
Se stia cine mai vine,
Ce arata-n departare,
Razele calde de soare,
Si urca spre cer agale
Viata noastra pe carare.

Usurel si copacel,
Se trudeau care-n ce fel.
Unii sa fie-nainte,
Altii sa dea sfaturi sfinte,
Cu-armatura cum se cade,
Celui care-n dreapta sade.

Si cat ai zice inapoi,
Ca e rau, e vai de noi,
Se gasi-ntre cele zise,
Lucruri care-s interzise.
Tot ce nu era placut
Au dat tare, cu zaduf,

Sa strice si randuiala
Si chiar unor socoteala,
Ce era de mult stiuta
Ca de sus venea tacuta.
Si apoi a fost un vai.
Urmat de intreg alai.

Nu vedeai ceva in fata;
Aveau dunga ca de ata,
Si un gat de te-nfiori,
Lung sa intre uneori,
Intr-un loc de negasit
Dar la altii dibuit.

Si-au facut o zarva mare
Ce se lasa ca urmare,
A tradarii de pripas,
A izgonirii din oras,
Celor care mai vroiau
Ca sa schimbe se trudeau,

.Sa ramana cele sfinte
Sub lumina lor din minte.
Adusa de la Stapan
Cu iubire si alin.

Da-ncepu atunci furtuna
Ba si noapte era una,
Conducea toate gramada
Pana ca se luau la sfada,

Care sa fie mai sus.
Si uitand cine i-a pus,
Rupte raze se-ndurau
Ca sa vina staruiau,
Printre vase de ocara,
Ce zbierau colo pe-afara.

Sa faca ocol in vie
S-aduca o ciocarlie
Sa cante de dor cumva
Ca s-a stricat harfa sa.
Au dat tare cu nameti,
Sa stinga focul din galeti.

Unde se vedea cararea,
Parca rosie era zarea,
De atata lupta crunta,
Sa cada floarea marunta
Rodul celui de la-altar
Ce-aducea jertfe in dar.

Cum se facea? nu se stie
De necaz dorind sa fie,
Au curs lacrimi ca-n burduf
Stropind jarul din vazduh.
Si atunci se arata
Ca o stana undeva,

Aurora cea departe
Amintind ca se imparte,
Inca mila far" masura,
Peste cei ce strang scriptura
Domnului la pieptul lor
Spunand cu atat amor:

Ca e Domnul, si El vine.
Aurora iata tine,
Are sa ramana-n fata
Amintind o noua viata.
Care azi se mai arata
Peste inima curata.


Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>