Aud picurii de ploaie

Aud picurii de ploaie, ce încet cad pe pământ,
Sunetul purtat el este astăzi de-adieri de vânt,
La ureche îmi șoptește, că iubit voi fi mereu,
De Acel ce-aduce ploaia, este El un Dumnezeu.

Aud fulgii de zăpadă, cum pământul învelesc,
Și ei sunt aceia care, astăzi mie îmi șoptesc,
Că în cerurile-nalte, de unde cobor în jos,
Așteptat sunt eu acasă, de-al meu Domn Isus Hristos.

Ciripit de păsărele, cântă azi în jurul meu,
Le privesc și văd lucrarea, făcută de Dumnezeu,
Dar și ele sunt acelea, care astăzi mie-mi spun,
Că iubire-adevărată, mă conduce azi pe drum.

Floarea care-i înflorită, sufletu-mi înviorează,
Este cea care îmi spune, Dumnezeu și azi lucrează,
Cu mireasma ei plăcută, ea mă mângâie ușor,
Îmi alină mie focul, ce-i aprins de-atâta dor.

Râuri care curg la vale, îmi aduc o veste bună,
Că se scurge-această vreme, care vrea să mă răpună,
Ele-mi spun că-s trecătoare, toate ce-s pe-acest pământ,
Cele ce-s o veșnicie, sunt în cerul care-i sfânt.

Și cu norii ce se-adună, eu cu ei de vorbă stau,
Văd dorința care arde, ea în mine și se dau,
La o parte... caci e mare, dragostea de Dumnezeu,
Este cea care-mi deschide, printre nori ea drumul meu.

Și cu luna cea din noapte, și cu stelele vorbesc,
Și cu razele de soare, care astăzi strălucesc,
Ele-mi spun cât e de mare bunătatea lui Isus,
El de mine nici în ziuă, nici în noapte nu le-ascuns.

Eu cu toate stau de vorbă, și cu ele când vorbesc,
Lor le spun cât eu pe Domnul, cât de mult eu îl iubesc,
Pe pământ călătoria, este doar cu El în gând,
Îl voi preamări întruna, și în poezii și-n cânt.