Aud în liniște cum vii

Aud în liniște cum vii,
Tăcerea mă cuprinde,
Puterea Ta când obosesc,
Atunci ea mă surprinde,
Durerea mă străpunge-adânc,
Nu pot șopti o șoaptă,
Sub talpa celui rău suspin,
Cobor treaptă cu treaptă,
Văd mâna Tu cum o cobori,
Să mă ridici îndată,
Să nu mă simt o clipă eu,
Ființa cea uitată,
Să mă ridici din tulburări,
Care doar sângerează,
În mine răni dar și atunci,
Al meu suflet visează,
Văd stelele cum Tu le cerni,
Pui luna printre ele,
Cu grijă o așezi să văd,
Eu drumul printre stele,
Când urlă cel ce mult ar vrea,
Eu să cobor în vale,
Să mă înghețe în dureri,
Un plâns adânc de jale,
Aud cu glasul cum îmi spui,
Să nu am nici-o teamă,
Aud cum dragostea de sus,
Nu tace... ea mă cheamă,
Tacerea-mi spune s-o ascult,
Aud ce vrea să-mi spună,
Chiar de mi-e greu... eu singur nu-s,
Sub Tine soare... lună,
Sub stropi de sânge care curg,
Din rana mea șiroaie,
Aud blândețea ce-i mereu,
În orice vremi vioaie,
Ar vrea îndat să mă ridic,
Dar nu mai am putere,
Mi-e inima în multe părți,
Zdrobită de durere,
Ascunsă-n inimă o țin,
Nu o vreau trâmbițată,
O rană care mult doresc,
Să fie ea uitată,
Și-ascult de glasul Tău duios,
Ce-mi poate d-alinare,
Să uit o clipă de dureri,
Să nu simt tulburare.
Dar parcă nu se trece ea,
Durerea ce m-apasă,
Ascunsă eu demult o țin,
Nu trece... nu mă lasă,
Aud tăcerea ce aștept,
Să ștearg-a mea durere,
Care mă-ntoarce de pe drum,
Îmi ea orice putere,
Aud cum vine... tace ea,
Tăcerea așteptată,
Să șteargă rana mea ce-i grea,
Nu poate fi uitată,
Aud cum vii și mă încred,
O grea Doamne-amintire,
Să nu mai fie-un mare zid,
Între noi doi... iubire
Amin