Au înmugurit lăstarii de căință

Stropul de apă mi-era doar. . . lacrima,
Cu buze arse treceam spre neființă
Când Te-am găsit Isuse, Oaza mea
Mi-au înmugurit lăstarii de căință.

Mă doare că Te-am răstignit Isuse,
Că am fost chiar biciul neîndurător,
Cuvintele în apărarea Ta, nespuse,
Ocara și batjocora, cumplit mă dor.

Te-am împuns în coastă, eu, săgeata,
Iar Tu m-ai impregnat cu Dumnezeu,
Mi-ai pregătit un loc la Dreapta Ta,
M-ai fericit să fiu un os, din osul Tău.

Ți-am fost grimasă-n a morții agonie
Iar Tu mi-ai fost fior de mângâiere,
Mi-ai dat din coasta Ta, o Apă Vie,
Spre Cer trimis-ai miros de tămâiere.

Eu Te-am privit, Isus, cu nepăsare
Și n-am simțit durerea Ta, născând,
Dar Tu-ai știut că fi-va sărbătoare,
Te voi primii cu drag, prin legământ.

Și Te-am ținut bătând la poarta mea,
Ca rănile de cuie, Te-a durut sfidarea,
Din măslinul verde, ai rupt o rămurea
Și mi-ai vestit Viața, mila, îndurarea.

Curgeam în valea morții, cu apele amare,
Învăluită în suspin, în negură adâncă,
M-ai vindecat, să fiu lumină pe Cărare
Și m-ai hrănit cu fagurul din Stâncă.

Când m-ai văzut zăcând, fără ajutor,
Ai coborât din Cer, în moartea cruntă,
Ai plătit prețul, ca eu să nu mai mor,
Mă aștepți acum în camera de Nuntă.

Isuse drag, Sfânt Mire, ce comoară,
Ce moștenire în Cer, Tu mi-ai sortit!
Ești deschis - Poartă, brăzdat ești - Scară,
Treaptă cu treaptă mă urci spre infinit.

Isuse-mi pare rău, am fost povară grea,
Aș vrea acum să fiu aripi cu sfinte pene
În Trupul care-așteaptă revenirea Ta,
În zbor spre Fericirea Dragostei Eterne.

Amin!