Au înflorit cireşii...

Au înflorit cireşii…


Au înflorit cireşii-n vervă în livadă
Şi în albul pur şi-au pus podoabe;
Din mugurii-adormiţi în toiul iernii
Au răsărit frumos cununi de salbe,
Îmbrăcând grădinile în straie albe
Ca-n zilele sublime de-armindeni.

Ce mândră e livada-n sărbătoare!
Ce zumzet de albine o-mpresoară!
E timpul florilor cu porţi deschise;
Nectarul dulce, ele-n stupi îl cară
Când ziua, e cu vreme bună afară
Îmbinată, cu mireasma de narcise.

E-un dute-vino pe traseu, întruna!
Parfumul florilor suav, le cheamă,
Din zbor răspund la fiecare floare
Şi nu le trece, nebăgate în seamă,
C-or osteni şi-or obosi n-au teamă
Căci munca, e stimulul de-nviorare.

Şi mai târziu, ce fructe delicioase
Vor fi pe crengile expuse-n soare,
Când în buchete, adunate laolaltă
Cireşile, vor creşte în îmbrăţişare
Plăcute, ele fiind pentru mâncare
Şi viaţa, spre-a ne fi... revigorată.

O, şi ce motiv solemn de bucurie
Va fi când gata-i timpul de cules,
Când aroma dulce te energizează
Şi când rolul hranei, tu l-ai înţeles
Că e benefică în factorul de stres,
Că ea te vindecă şi te-ntremează!

Şi astfel, în iubirea Lui de Creator,
Dumnezeu, îngrijeşte să rodească
'N fiecare an cireşii. E a lor menire,
Să-ntreţină aici, viaţa cea firească
Omului, dator să-I mulţumească,
Prin grija-n care-i pus sub ocrotire.

Flavius Laurian Duverna
14 aprilie 2010