Atunci când parcă timpul tace

Atunci când parcă timpul tace,
Când ceru-n fața ta e-nchis,
Când norii scutură durere,
Tu nu uita ce a promis,
Un Fiu de om pe-un deal... pe-o cruce,
Când mâinile își întindea,
Când și-arăta a Sa iubire,
Când răstignit... El doar tăcea.

Când parcă noaptea e prea lungă,
Și visul tău e spulberat,
Când parcă-ntârzie și zorii,
Tu nu ești singur niciodat,
Căci Cel ce poate să aducă,
Lumină clipelor de sus,
Să le trăiești aici... prin vale,
E numai Unul... e Isus.

Chiar dacă urlă cu putere,
Bătaia vântului mereu,
Acel care oprește vântul,
E glasul viu de Dumnezeu,
De el s-asculți în orice vreme,
Căci tot ce-i rău... poate mustra,
De sus când strigă mută munții,
Puterea este-n mâna Sa.

Atunci când parcă-i doar durere,
Și suferința este grea,
Când inima îți e străpunsă,
Balsam ceresc vei căpăta,
Pe cel cu inima înfrănta,
De sus îl vede Dumnezeu,
Nu-l va lăsa vre-o dată singur,
Îl v-alina duios mereu.

Iar când pământu-adânc suspină,
Tu fii în toate bucuros,
Căci după trecerea de vremuri,
Te-asteaptă Mirele Hristos,
Nu te-ntrista în deznădejde,
Încrede-te în El mereu,
Căci Cel ce-ți este ajutorul,
E-n toate numai Dumnezeu.
Amin