Atitudine sau star

Este fericirea o atitudine sau o stare?
Este stare, atunci când omul înăuntru o are?
Este atitudine, atunci când ne-o impunem?
Și gata suntem fericiți, asta în jur o spunem.

Atitudinea de fericire, la unii este determinată
De interesele avute de o anumită situație dată
Ele pot fi externe ființei de unde? Cine știe
Sau din interior, generate de-oarecare bucurie.

Nu crede că este atitudine, ce se poate impune
Că e doar artificială însușire de-arăta ceva anume
Arăți la oameni ce vor să vadă, sau a tale vreri
Și nu adevărata ta stare și a sufletului dureri.

Lucrurile văzute-s trecătoare, n-au a fericiri generare
Cele ce nu se văd, sunt veșnice și au valoare
Dar nu le aruncăm în stradă, ca și cum nu sunt nimic
Noi suntem peste ele, doar umil și credincios ispravnic.

Nu ce am și ce posed, îmi dă a fericiri stare
Și nici nu fac din mine un om, de mare valoare
Ci când în smerenie, am și o adevărată, corectitudine
Se va vedea din plin în mine, un om cu altitudine.

Dacă sunt sau nu, un om matur în credință
Dovedește comportarea mea, în pocăință
Cum administrez lucrurile, mie încredințate
Arată cum înțeleg, de ce îmi sunt mie date.

S-ar putea să arăt că-n viață, nu sa schimbat nimic
Tot eu îmi conduc viața, și-am rămas un suflet mic
Nu-mi mai conduc viața, ca un om ateu și păgân
De-acum o conduc, sub denumirea de creștin.

Viața, este cel mai mare și bun învățător
Dar învățarea de la ea, nu este un proces ușor
Dacă Domnului, viața nu i-am predat deplin
Pe Domnul în viață, nu îl avem ca stăpân.

Domnul știe, de nevoile ce-avem, toată viața
Să ne lăsăm preocupați întâi, de împărăția Sa.
Unde fericirea, nu este o atitudine de noi luată
Ci e o stare ce o trăim, pe durată nelimitată.

Nu treptele succesului, dau a fericiri valoare
Ci împlinirile sufletești, mențin a fericiri stare
Când ai a fericiri stare, găsești frumosul în tot
Ce a creat Domnul și omul, de Domnul dăruit.

Omul, ce se află în a fericiri, continuă stare
E mulțumit în locul pus, și cu ceea ce are
Nu face comparații intre el și alții, ce au mai mult
Ci mulțumește Domnului, că ia dat necesarul de trăit.

Fericirea, de-i atitudine ce impus o afișăm
Sufletul, nu se poate atitudini, să-l ordonăm
Cu atitudinea, altora impresia fercirii le-am lăsat
Dar sufletul, rămâne tot în starea greu de mângâiat.

Starea de fericire atârnă, de cea ce suntem în noi
Și nu de cei în afară, a noastre împlinite nevoi.
Să nu căutăm fericiri imaginare, în lumeștile realizări
De multe ori puțină fericire, vine după multe necazuri.

De multe ori, simțim starea de fericire deplin tihniți
Făcându-i și pe alții să simtă, măcar clipe că-s Fericiți
Când o ușă a fericiri se Închide, alta poate se deschide
Și putem să fericim și pe alții, în starea lor de-a plânge.


Dacă fericirea, este a noastră, voită alegere
Nu mai e nevoie, de a Domnului mângâiere
Nu poate alege nimeni, să fie bucuros și fericit
Când moartea-i pătrunde-n casă, sau avutul e mistuit.

Fericirea-i o stare cerească, silește-te s-o atingi
Cunoscând pe Domnul, nefericirea ai să-învingi
Nu vei fi nevoit, o atitudine de fericire să imiți
Ci vei ajunge la starea celor, cu Domnul Fericiți.

Atitudinea de fericire, exprimă nesinceritate
Pe chipul tău, aceasta oricine s-o vadă poate
Căci trupul nostru, în care stările le trăim
Exprimă mai mult, decât prin vorbă rostim.

Adevărata fericire, e stare ce nu trebuie afișată
Se vede de departe, pe fața celui de care e trăită
Când fericirea, de a fi o atitudine mai crezi
Chinuit te silești, artificial în fața altora, s-o afișezi.

Adevărata stare de fericire, nu costă mult
Dar dă valoare, prin exprimare în a vieți tumult
Cea ce costă mult, nu-i durabilă, repede trece
Odată ce motivul se consumă, te părăsește.

Fericirea, nu trebuie căutată, lumescul venerând
Ci poți s-o ai în tine, oriunde te-ai afla pe pământ
Să nu fii nevoit s-o afișezi, prin atitudine s-o arăți
Căci Domnul, pentru fericirea noastră, a plătit preț.

Când la starea noastră de fericire, renunțăm
Pentru ca altora, această stare să le-o creăm
Nu le putem, o atitudine de fericire să le oferim
Că atitudini afișate, altora nu putem să întipărim.

Să poarte numele de fericire, vrednic pe pământ
Este lăuntrica mulțumire, acel tainic simțământ
Ce este de Domnul, în al nostru suflet născut
De a împlini virtuțile roadei, și a afla adevărul sfânt.

Când oamenii afișează fericire, chiar dacă nu sunt
Au frică să nu piardă prieteni, arătând că-i nefericit
Aceia nu-s prieteni, ce te părăsesc în nefericire
Ci sunt păsări călătoare, cu scurt popas pe-a ta colivie.

Și acum la încheiere, să răspund la întrebare
Dacă fericirea-i atitudine, sau interioară stare
Fericirea, e stare necontrolată de împrejurări
Căci atitudine de-ar fi, omul n-ar avea cerești trăiri.

Starea de fericire, așa cum e descrisă de Domnul
Nu-și are cauza în lucrurile, ce le prețuiește omul
Are cauza-n interiorul nostru, când de Domnul e locuit
Ce nu emană atitudini, ci starea de fericire a celui mântuit.