Atat de singur...

Atat de singur ma simteam in noaptea-ntunecata
Cand rataceam far' ajutor in lumea intinata,
Eram purtat de-al lumii val pe marea agitata
Si cautam cu-atata dor speranta mult visata.

Umblam prin locuri sumbre, reci, cu-atata nepasare,
Si nu gaseam in patimi seci, un strop de alinare,
Eram purtat de vanturi iuti, spre-a mortii locuinta
Si m-afundam mereu mai mult zaceam in neputinta.

Paseam greoi si fara tel, n-a umbrei mortii vale,
Caci tot mai mult ma apasa a iadului povara.
Eram legat cu lanturi tari si nu vedeam scapare
Si nu stiam ca in Isus puteam avea iertare.

Dar intr-o zi, in goana mea, am auzit o voce,
Un glas duios ce ma indemna sa vin smerit la cruce,
Sa-mi plang pacatul, sa ma-ntorc de la blestem la viata
Si sa primesc in loc de-amar a cerului dulceata.

Am acceptat al milei har, care m-a scos din ceata,
Din noaptea grea, din valuri mari, si mi-a adus speranta
Si am primit un nume nou si-o haina sfanta alba,
Si-n mine-a pus din duhul Sau sa fiu cu El o data.

De-atunci ii cant si-L preamaresc pe Regele iubirii
Acel ce-n mine a sadit lastarii mantuirii,
Si-L urmez cu-atata dor caci Duhul Sfant ma-ndeamna,
Sa spun si altora, caci El, Isus Domnul mai cheama.

Acum ma bucur in Hristos, nu-s singur niciodata
Nu ratacesc far' ajutor, eu sunt a Lui mireasa,
Si il astept privind mereu spre-a cerului splendoare,
Sa vad cand va veni din nou, Isus, maretul soare!