Atât de mare este lumea

Atât de mare este lumea,
cu oameni plini de greu păcat,
pe-nalte culmi a lăcomiei,
departe de-adevăr curat.

Credința lor s-a scurs șuvoaie,
secate lacrimi astăzi sunt,
ce au rămas o amintire,
căci spre pierzare e-un pământ.

De-ar ști la capăt ce-i așteaptă,
ar fi ca strunele ce-n cânt,
îl laudă pe Împăratul,
mereu, mereu doar lăudând.

Ar sta mereu doar în răbdare,
iertand aproapele mereu,
de-ar ști ce grea e noaptea lungă,
ei l-ar sluji pe Dumnezeu.

Se-ascund în focul de placere,
ce mistuie și urma lor,
de-ar ști că iadul este veșnic,
privirea lor ar fi spre nor.

De-ar și ce grea e veșnicia,
cea plină ce-i doar de dureri,
ar fi o lepădare astăzi,
pe-ntreg pământ de-a lui plăceri.
~&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&,"&~

Tu cel care cunoști cuvântul,
ce spui că-l știi pe Dumnezeu,
cât îl vestește pe El... pe Sfântul,
sau pentru tine este greu.

Cât tu le spui acelor care,
spre moarte grabnic se grăbesc,
că este-o cale spre salvare,
e drumul sfânt... Dumnezeiesc.

Cât tu le spui de vindecare,
le spui că pot fi ei iertați? ,
le spui că este o-ndurare? ,
sau sunt de tine ei uitați.

Le spui de marea-mpărătie? ,
ce dăruită ea ți-a fost? ,
le spui acelor fără țintă,
că pot avea în viaț-un rost?

Sau gura ta e-o poartă-nchisă,
din fapte bune te-ai oprit,
și ai uitat de omul care,
nu este încă mântuit.

Tu ai uitat de îndurarea,
de care parte ai avut,
de Cel care ți-a dat iertare,
ce a uitat al tău trecut.

Fii un creștin ce-și are rostul,
de Dumnezeu ce este dat,
de-a-ntoarce suflete la viață,
cum tu ai fost întors odat.

Vestește dragostea adusă,
de jertfa sfântului Isus,
prin gura ta deschide ochii,
acelor orbi că-i un apus.
Amin