text Poezii crestine

Aşteptare împlinită

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Daniela Reghina Onu
- Şir ha Şirim -

Cu degetele reci şi încleştate
Pe-o liră care plânge la zenit,
Port tot pustiul în privirea goală,
Iar pleoapele sunt plumb, scrutând înspre Cherit.

Eu doar aştept să învieze,
Acelaşi imn cântat atunci demult
Când Elohim Se înălţa ca Rege
Al spaţiilor de Lumină şi volut.

Aştept să cânte-a lor cântare iar levitii,
Iar Templul viu să se îmbrace-n fum,
Cu inima bătând în ceaţa orei densă
Clar, vocea Regelui tânjesc din nou s-aud.

Dar iată, paşii Lui se-aud din vale
Şi urcă înspre Muntele cel Sfânt,
Un uragan de tunete vibrante
E Glasul viu, de Dumnezeu Preasfânt.

Şi mă-nfior de-o nesecată zare,
Cu suflet- freamăt către El pornesc,
Iar fiicele Salemului, din falnice pridvoare,
Îmi tot şoptesc: “ E prea târziu să te grăbeşti! “

“Nu-mi spuneţi ca nu-I El, suratelor,
Fiice de regi, de căpetenii, de voivozi,
De mi-aţi iesit în cale să m-abateti, să ştiti
Cuvântul scris se va-mplini pâna la iot.

Să iasă-n albul lor veşmânt leviţii,
Să nu mai plângă nimeni între tindă şi altar,
Iar roadele dintâi să fie gata, măsurate,
Căci vine-al ispăşirii Mare Preot, Veşnicul Echad!"

Şi-alerg cu inima vibrând în mii de- acorduri ample
Spre El, picioarele I le-am cuprins şi plâng,
Scăldat în razele Iubirii tandre,
Cerul coboară, Viaţa în mine proclamând.

“S-a săvârsit, Davarul s-a-mplinit!"
Rosteşte Domnul blând, ocrotitor,
"Cu fraţii Mei rămân Eu pe vecie,
Destul, cu-atâta aşteptare, plâns şi dor!"

( Bucuresti, Ianuarie – 2011; din volumul "Paşi printre pietrele Sionului" )

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Cinstea!
`Cinstea! , `O Haină Sfânta și curată.Dar de mult în cui uitată.Prăfuită și zdrențuită.Din vremi străvechi.Tot mai ciuntită.De mulți oameni lepădată!Să fii cinstit nu înseamnă să aștepți să te cinstea... Citeste mai mult >>
Meniul zilei!
`Meniul zilei! `În toată glazura răului.Caută esența binelui.În tot ambalajul acestei lumi.Dovedește tu, că sunt și oameni buni.Dacă pretinzi că știi ceva.Mai bine taci.Păstrează bine. !Până nu ți se... Citeste mai mult >>
În preziua judecății
În preziua judecății! ...Ieșua, este vremeaCând ne-arăți deslușitDin ce trebuia să vină,Cât din vremi, s-au împlinitAi trecut greutăți multe,Și Doamne, nu ne-ndoim,Că revii, ca un drept jude,Milostiv... Citeste mai mult >>
Orice genunchi, se va pleca!...
Orice genunchi, se va pleca! ...Hristoase înaintea TaLumea, va îngenuncheaȘi cei buni, dar și cei răiSub focul ochilor Tăi! ...Fiindcă ești, în ochii lorFiu al, DumnezeilorCei Preasfinți și-adevărați,... Citeste mai mult >>
Ca o lume ordonată(BIS)
Ca o lume ordonată(bis)Ca o lume ordonată,Prin ruperea peceților,Se deschide-o lume mată,Sub imperiul Leilor,Lucruri mari și mișcătoare,Le arată-n, stare FiaraPocnete îngrozitoare,Aprind focul și ocar... Citeste mai mult >>
Luna plină!...
Luna plină! ...Galbenă ca un bostan,Unul, negrăit de mare,Luna dup-un, paravanDe aburi gravă apare.Nopțile, cu lună plină,Pentru mulți, sunt un calvarNu știu cum, dar ea animăVieți, prin insomnii de... Citeste mai mult >>
Bucurie rară
Bucurie rară!Azi sunt foarte fericit,Simt că, Tu, m-ai mântuitMerg pe-un drum de bucurie,Grație Ție jertfa vie! ! ...Tu îmi ești în suflet, Sol,Domn al dumnezeilor,Fericit sunt că Te știuLângă mine-a... Citeste mai mult >>
Spovedanie!!!...
Spovedanie! ! ! ...Cum aș putea să uit, IsusSacrificiul, Tău, făcut pentru mine? ,Cu alte cuvinte, cum se cuvine,O clip-am rătăcit, nefiindu-Ți supus! ...De nu scriam lucrul acesta,Duceam o povară p... Citeste mai mult >>
Vorbind cu Inima
O, inimă amar îndurerată,Ce nu cunoști tu pacea nicidecumȘi nici n-o s-o cunoști tu vreodată,De n-ai să ieși din starea care ești acum.Tu ai dorințe, scopuri din belșugȘi pofte fără număr,Dar porți pe... Citeste mai mult >>
Yehova nisi
Yehova nisi,Te preamărim tot timpulStăpâneYehova,Că, ne-ai creat cu chipulȘi-asemănarea Ta!Două făpturi umaneDin care ne trăgeam,Greșit-au groaznic DoamneȘi Eva și Adam...Creați nemuritoriAvând zile... Citeste mai mult >>