Astept sa uit

Cînd trece peste infinit, iubirea,
Și cînd aștept să uit ce m-a durut,
Mai grea atuncia mi-e dezlănțuirea,
Căci nu pot ca să-ntorc, ce a trecut.

Cînd cerul e mai sus, iar cîntul meu e șoaptă,
Și soarele spre apus, cu pas vioi se-ndreaptă
Atuncia mii de raze, se-afundă-n asfințire,
Ca să-mi aducă-n suflet, duioase amintiri.

Și lacrima fierbinte din geană se strecoară,
Iar vîntul ca pe o floare, mă-nvăluie cu dor,
Dar raza cea de soare, ea iarăși mă ridică,
Și nu mă lasă-n iarnă, de frig să-ngheț, să mor.

Se-nalță ca o umbră, tristețea ce mă apasă
Și soarele acuma răsare de sub nor,
căci vine primăvara cu umbra ei frumoasă
mai tandru și mai dulce e-al ei dulce fior.

Atunci mi-nalț privirea și gîndul meu în taină,
Spre soarele meu veșnic, spre Domnul meu Isus,
Doar El îmi dă lumina în noaptea-nsingurată,
Doar El îmi dă putere să merg mereu mai sus.