text Poezii crestine

Aștept să treacă seara vieții

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Aștept să treacă seara vieții,
Prin arșiță sunt azi condus,
Îmi dă ea chipul Celui care
De mine El nu stă ascuns

Aștept o clip-a revederii,
E-aproape... însă pân-atunci,
Urc dealul suferinței mele,
Pe o cărare dintre stânci.

Mă însoțește plânsul care
Mă mistuie adânc de dor
Dar nu opresc în alergare,
În fața mea se-așterne-un zbor.

Cu aripi frânte de durere
Înalț un cânt... un imn ceresc
Căci printre dorurile mele
Este un dor... Dumnezeiesc.

Aștept să treacă visul care
Spre împlinire mi-e grăbit,
Să las în urmă amintirea,
În care doar am suferit.

M-așteaptă numai bucuria,
Nădăjduiesc să o găsesc
În locul unde eu și pacea,
Și liniștea o să-ntâlnesc.

Privirea-mi plina-nlacrimată,
Nu poate ea aici clipi,
Nu vreau să pierd o înălțare,
Și pentru mine ce va fi.

Ea este dincolo de vremea,
Ce stă-ntr-e mine și Isus
Ce minunat va fi în ceruri,
Fără de soare cu apus.

Aștept să treacă toamna vieții,
În ochii Lui să mă găsesc
După o noapte îndelungă,
Lumina sfântă o zăresc.

La țărm privesc cum ea răsare
Privirea-mi alipesc de ea
E vie... e... strălucitoare,
Cum printre nori răsare-o stea.

În urmă timpuri de durere,
Stau părăsite în suspin
Căci nu mi-am despărțit privirea,
De locul cel înalt... divin.

Aștept să treacă vremea vieții,
Iubirea vreau să-mi întâlnesc,
În clipa revenirii Sale
A Mirelui... Mielul ceresc.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>