Aștept să plec Acasă mai curând

N-am să mai cer nimic, nici chiar iubirea,
Nici zâmbetul șăgalnic, fecioresc,
Nici mângâierea caldă și-ocrotirea,
Ce-ar oferi-o cei care iubesc!
Ce să aștept și cât să stau de veghe,
Să văd un semn de dragoste, când noi,
Mereu obtuzi, înfășurați în zeghe,
Tot mai săraci suntem și tot mai goi!

Privesc ades departe... o doinire
Îmi umple glasul mut și resemnat,
Aș vrea să mă desprind de omenire,
Să mă înalț, să fiu pe veci uitat!
Anii îi simt mai grei ca niciodată,
Am tot sperat la ceva bun, curat,
Viața mi-o percep ca fiind furată,
Că n-am trăit nicicând cu-adevărat!

Mi s-au răpit nevinovate vise
Și zâmbetul candid de prunc bălai,
Înfrigurat, bătând la porți închise,
Mi-a mai rămas doar drumul către rai!
În zile reci, împleticit în gânduri,
Cu mult amar în sufletul trudit,
Adaug în zapis vreo două rânduri...
Eu pe pământ, nu sunt ce mi-am dorit!

Nu am simțit fiorul și nici focul,
Prin care să-nțeleg că-s prețuit,
Și am știut c-aicea nu mi-e locul,
Că-s doar un praf în spațiul infinit!
Am înțeles că orice opintire
Și orice faptă, fără Dumnezeu,
N-are izbândă! Unde nu-i iubire,
Nu e nimic, nici tu nu ești, nici eu!

Înaintăm tăcuți, resentimente,
Se-ntrepătrund ici-colo ca și când,
Ar vrea să-nvie stările prezente,
Ce nu mai au nici faptă și nici gând!
Și hotărât, n-am să mai cer favoare,
Nici anilor, nici vieții, nimănui,
Când nu primesc, eșecul doare tare,
Mai bine îmi spun oful Domnului!

La El găsesc și pace și iertare,
Prin Duhul Sfânt putere când mi-e greu,
Mă mângâie în vremi de încercare
Și-mi spune cât de mult sunt iubit eu!
M-așez tăcut sub salcia bătrână
Ce-și unduie frunzișul lăcrimând,
Ca solitar în lumea mea străină,
Aștept să plec Acasă mai curând!

29/05/2022, Barcelona- Lucica Boltasu