Aștept de-o vreme în tăcere

Aștept de-o vreme-ntr-o tăcere,
Ce parcă-i fără de sfârșit,
Și parcă chear și timpul Doamne,
În loc el astăzi s-a oprit.

Nici păsările nu mai zboară,
Lovite de vre-un val sau vânt,
Parcă și munții se coboară,
În locul cel mai din adânc.

Până și florile Isuse,
Ele azi nu mai înfloresc,
Acea tăcere-adus o vreme,
În care doar se ofilesc.

Izvoarele-au secat Stâpâne,
Căci lacrimile a oprit,
Acea adâncă azi tăcere,
Care-a uscat ce-a înverzit.

Ascult-o Doamne cum ea tace,
Oprită de acel străin,
De el ea astăzi e legată,
Să nu se-aud-al ei suspin.

Tăcerea este vremea-n care,
Noi azi trăim pe-acest pământ,
În ea nimic nu se aude,
Pentru Acel ce este sfânt.

Nu se aude vre-o cântare,
Vre-un plâns sau poate vre-un suspin,
Nici nu se vede vre-o-nchinare,
Este-o tăcere ce-i în chin.

Doar Tu-ai putea Isuse sfinte,
Tăcerii lungi ca să îi dai,
Cu buzele Tale ce-s sfinte,
Să-i sufli azi tăcerii grai.

Ca ea să strige către Tine,
În orice vreme s-ar afla,
Chear strigătul de-i în suspine,
Ea suspinând te v-aștepta.