Aşează-mi piciorul pe Stâncă!

Mai plâng uneori în ceasuri târzii,
Mai leg câte-o rană uitată,
Şi-n clipe de dor aştept ca să vii,
Iar pleoapele-mi uită să bată.

Şi tremură glasul şi vorbe nu am,
Tăcută mi-e însăşi trăirea,
Căzut în ţărână ca frunza din ram,
Aştept cu speranţă, trezirea.

Mai spun câte-o rugă, în murmur şoptesc
Când lacrima udă obrazul
Atunci când mi-e greu, Domnul meu, Te slăvesc,
Căci Tu ţii în palme, talazul.

Tu poţi cu o vorbă furtuna s-opreşti
Şi marea s-o-mparţi pe din două,
Prin valea de plângeri mereu mă-nsoţeşti
Şi râvna mi-o faci veşnic nouă.

Când noaptea m-acoperă-n negru şi frig
Şi taina e tot mai adâncă,
Privind spre Golgota, la Tine eu strig:
"Aşează-mi piciorul pe Stâncă!"

Dă-mi Tată izbândă, dă-mi pacea de sus,
Să pot duce crucea-n tăcere,
Aşa cum făcu Domnul slavei, Isus,
Ca un miel ce e dus la tăiere.

În totul şi-n toate să văd planul Tău,
Când dalta loveşte mai tare,
Să strig: "Aleluia! Bun şi Sfânt Dumnezeu,
Doar Tu poţi să dai vindecare!"

Mai plâng uneori în ceasuri târzii,
Mai leg câte-o rană uitată,
În clipe de dor aştept ca să vii
Şi pleoapele-mi uită să bată.

Şi tremură glasul şi vorbe nu am,
Tăcută mi-e însăşi trăirea,
Căzut în ţărână ca frunza din ram,
Aştept cu speranţă, trezirea.

25/03/14, Barcelona- Lucica Boltasu