text Poezii crestine

Ascultarea și sfințirea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Ascultarea și sfințirea-mi duc azi mie pașii mei,
Spre tărâmul sfânt, chiar dacă, uneori sunt mult prea grei.

Ele-mi duc mie ființa, pe meleagurile sfinte,
Unde dragostea e vie, nu e doar două cuvinte.

Ascultarea și sfințirea, cerul printre nori deschide,
Și dărâmă chiar și ziduri, care-s cele mai rigide.

Ele sunt acele care, îmi aduc atâta pace,
Și mă fac s-aud eu glasul, cerului chiar și când tace.

Ascultarea este darul, care e nemeritat,
Dar Acel ce mi-e Părinte, azi un dar mie mi-a dat.

Este cea care întruna, când ajung în rătăcire,
Îmi arată calea bună, ce sfârșește-n nemurire.

Căci ea este ascultarea, de cuvântul ce e viu,
Clătinat pe-această cale, nu mă lasă ca să fiu.

Și sfințirea este-o armă, împotriva celui rău,
Este cea care-mi ridică greul să nu-l duc cu greu.

Este cea care mă face, eu biruitor să fiu,
Căci sfințirea, e plăcută-n fața Celui ce e viu.

Vreau ca să mă țin de mână, de sfințire... de-ascultare,
Lângă ele simt întruna, bucurie-n întristare.

Să mă-ndepărtez de ele, niciodată nu aș vrea,
Căci n-aș mai simți prezența, Celui sfânt din viața mea.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>