text Poezii crestine

Ascultarea chemării

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ionescu Petru
Ascultarea chemării
Ce vreme de înstrăinare
De tot ce-i bun și e frumos
Venit-a azi în lumea care
Nu vrea să știe de Hristos,
Căci e iubit mai mult păcatul
Cu rodul lui amăgitor
În suflete el e-mpăratul
Așa de crud și-nșelător.
Omul se-ndreaptă spre pierzare
Mai mult cu fiecare zi
Iubind pornirile murdare
Ce-așa de mult îl vor zdrobi,
Dar că se-nșeală nu-nțelege
Crezând că este fericit
Atunci când voia își alege
Mergând pe drumul lui dorit.
Se-aude o sfântă chemare
Ce-i neglijată deseori
Spre traiul cel cu ascultare
Și-n ceas târziu dar și în zori,
Căci lanțurile de robie
Apasă mult și-atât de greu
Pe-atâți cu inima pustie
Și-nstrăinați de Dumnezeu.
Este chemarea cu iubire
A Celui ce-a venit de sus
Să fie pentru omenire
Mântuitorul scump Isus,
Dar cu cât răsună mai tare
Și așteptarea-i tot mai grea
Acei chemați cu nepăsare
Nu vor a ști nimic de ea.
Acum e har și se mai poate
Primi iertare și-un nou drum
Pentru suflete zbuciumate
Spre-a fi eliberate-acum.
Mai este timp pentru căință
Pentru a plânge starea rea
A inimii ce-n necredință
În patimi și plăceri trăia
Și mai e timp de îndreptare
Spre drumul cel adevărat
Și de o sfântă-nviorare
Lângă izvorul cel curat,
Căci timpul cel de îndurare
Așa curând se va sfârși
Și-atunci nu va mai fi iertare
Și nici salvare nu va fi.
Atunci va fi sau condamnare
Sau strângerea-n locașul sfânt
Cum ascultat-a fiecare
În pribegia pe pământ
Și cu toți o să recunoască
Că au avut vreme de har
Și că puteau să se gătească
Spălați prin jertfa din Calvar.
Atunci va fi vreme târzie
Pentru acei ce n-au venit
Căci departe de-mpărăție
Vor merge-n chinul cel cumplit,
Iar aceia ce cu grăbire
Au ascultat cerescul sfat
Vor fi cu Domnu-n fericire
Căci L-au iubit și L-au urmat.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>