text Poezii crestine

Așa să fiu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ionescu Petru
Așa să fiu

E vremea timpului din urmă
Când rău-i așa răspândit
Și-amenință cereasca turmă
Să spurce ce este sfințit.
Vrea să pătrundă-n adunarea
Copiilor răscumpărați
Ca să cultive nepăsarea
Și mai mult ura între frați.
Atâția îl îmbrățișează
Prea amăgiți de cel viclean
Și a lui cărare o urmează
Nesocotindu-l un dușman.
Ei merg sub îndrumarea firii
Pe-un drum mult prea întunecos
Departe de Calea iubirii
Și de tot ceea ce-i frumos.
Cărarea lor duce spre moarte
Dar ei nu știu și nu-nțeleg
Că vor avea în curând parte
De rodul care și-l aleg.
Ei socotesc că vor fi bine
Și că se pot îndreptăți
În ziua mare care vine
Când totul se va socoti,
Crezând că vor avea scăpare
Că milă-atuncea vor găsi
Dar va fi numai înșelare
Căci grea pedeapsă vor primi.
E-așa de mare nepăsarea
Și nevegherea ce-a ajuns
Mai de dorit ca ascultarea
Căci a intrat răul pe-ascuns.
Vai, lupta poate fi pierdută
Mult prea ușor de nu va fi
O-ncredințare ne-abătută
Și-o dorință de-a birui,
Căci răul vine să lovească
Și să distrugă ce-i frumos
Când e primit ca să domnească
Acolo unde nu-i Hristos.
Ce fericit va fi în toate
Acel ce e învingător
Care se luptă și socoate
Tot răul nefolositor,
Care nu-i biruit de fire
Și are duhul pururi treaz
Veghind să șteargă cu iubire
Orice îndurerat obraz.
Acela e o oglindire
A dragostei lui Dumnezeu
Și are pururi fericire
Și-n timpul bun și-n timpul greu.
E plin de-o negrăită pace
Și bunătate-n al său trai
Iar tot ce spune și ce face
Face viața lui un rai.
O, Doamne, Necuprins și Mare
Care m-ai smuls din drumul rău
Ce mă-ndrepta înspre pierzare
Când nu eram copilul Tău,
Aș vrea ca să Te rog fierbinte
Ca să mă faci cum Tu dorești
Și-n bunătatea-Ți de Părinte
Prin Duhul Tău să mă-nnoiești,
Să-mi înțeleg nevrednicia
Când înaintea Ta pășesc
Să știu că Tu îmi dai tăria
Să Te ascult, să Te iubesc.
Aș vrea ca să cunosc mai bine
Voința Ta și să Te-ascult
Să Te urmez cu drag pe Tine
În orice zi, mereu mai mult,
Căci doar așa voi fi lumină
Și chipul Tău îl voi purta
Ca cei ce-L văd la Tin' să vină
Ca să-Ți cunoască voia Ta.
Asta-i dorința mea Părinte
Azi Ți-o aduc cât nu-i târziu
Ajută-mă Te rog fierbinte
Pe calea Ta așa să fiu.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>