Aşa precum copacii

Aşa precum copacii goi în iarnă,
Cu frunzele uscate sus pe ram,
Când frigul nopţii vine să se-aştearnă,
Nenorocit şi singur eu eram.

Aşa eram de singur fără Tine,
Înfăşurat în trup, precum Adam,
Doream să scap, doream să scap de mine,
Nenorocit şi singur cum eram.

Eram povara ce-o poartă-n gol pământul,
Zadarnic căutam vreun alin,
Când desluşit Ţi-am auzit Cuvântul,
Cuvânt mântuitor şi Adevăr divin.

Mi-ai spus atunci să nu-mi mai fie teamă,
Să nu mă zbat în van, însingurat,
M-ai îmbrăcat în dragostea-Ți divină,
Din somnul morţii când m-ai înviat.

Aşa precum copacii primăvara,
Cu sevă nouă-n cambiu ei cresc,
Prin Duhul Tău cel Sfânt primesc putere
Şi zi de zi prin har mă înnoieşti.