Așa-mi vorbește ghiocelul

Prin strat convex de alb strălucitor,
Te naști într-un focar al razelor
Fascicul, ghiocel cu dor de soare,
Sorbind șapte culori într-o culoare.

Ești neam de crin regesc, din bulb sortit
S-anunți voios că iarna s-a sfârșit,
De-o luptă suntem leat și de-o izbândă,
Ca vestitori, în dragoste crescândă.

Eu te culeg de alb neprihănit,
În tainică mireasmă mi-ai venit,
De-o haină albă îmi aduci aminte,
Mi-aprinzi în suflet dorul, mai fierbinte.

Prin tine îmi vorbește Dumnezeu,
De-aceea, te așez la pieptul meu,
Ești al sincerității pur cadou.
Cu bucurie te primesc din nou.

Capul tău plecat, gingaș îmi spune
„-Hai să ne unim în rugăciune,
Sincer, alb, să scoatem la lumină
Ascunsul din unghere de țărână.

La cruce de-nflorești și tu cu mine
Sub stropi de Sânge haina îți rămâne,
Căci din înghețul aspru-ai înviat
Cu dor să te păstrezi mereu curat.”

Așa îmi vobești Doamne,-n alba floare
Și tot păcatul îl adun, că doare,
Spală-l în Lumină, în Sângele Sfânt,
Dă-mi neprihănirea, alb, curat veșmânt.

Amin!