Aș vrea să plec din astă lume

Aș vrea să plec din astă lume,
Să-l întâlnesc pe Domnul meu,
Acolo... dincolo de stele,
Pe culmea cea de apogeu.

Aș vrea să plec din suferință,
Și din dureri ce m-au străpuns,
La pieptul plin de multă pace,
Aș vrea să plâng... să stau ascuns.

Aș vrea să uit ce e necazul,
Durerea vorbelor ce-au fost,
Ca pietre multe aruncate,
Ce m-au lovit fără vre-un rost.

Să trec prin văi neveștezite,
Atât de mult eu îmi doresc,
Pe plaiurile veșniciei,
Pe un tărâm divin... ceresc.

Aș vrea să plec dintre suspine,
Acolo unde nu vor fi,
Unde un cânt de păsărele,
Nicicând el nu se va opri.

Să fiu sub razele de soare,
Care mereu vor mângâia,
Căci sus în cer nu sunt cuptoare,
Nici vre-un zaduf loc n-ar avea.

Aș vrea să plec din tulburare,
La ape limpezi să ajung,
La nesecatele izvoare,
Un infinit unde-i doar cânt.

Să las în urmă greul vieții,
Pe cea ușoară s-o-ntâlnesc,
În ea cu Domnu-o veșnicie,
Eu vreau sa stau căci îl iubesc.

Aș vrea trecutul să nu-mi fie,
În amintirile ce dor,
Aș vrea un început în care,
Trecuturile toate mor.

Un început cu veselie,
În el s-ajung eu mult aș vrea,
El va fi veșnic bucurie,
Vre-o dat nu se va termina.