Aș vrea să mi se-nchidă astăzi ochii

Aș vrea să mi se-nchidă astăzi ochii, să nu mai simt amarul din dureri, ce inima-mi frământă zi și noapte, departe azi de pace... mângâieri, departe și de visele ce vieții, candva un rost... un țel ea și-a găsit, căci framantarea azi îndepărtează, a mea inima de-a Lui infinit.
Mă duce în adânca deznadejde, ma pierde și prin ceața ce-a venit, azi framantarea care-ncet mă stige, mă face să fiu focul cel mocnit, ce nu mai are flacăra aprinsă, de vremurile grele care sunt, ea inima-mi apasă dar și gândul, căci frământarea-i un război prea crunt.
Aș vrea să nu mai vină noaptea rece, în zi cu răsărit vreau să rămân, la brațul Celui care este veșnic, departe de al veacului stăpân, ce astăzi a mea inimă cu teamă, cu mare clatinare el ar vrea, ca să o-mbrace-n vremea apărută, dorind ca eu să fiu doar rob în ea.
Aș vrea să nu deschid eu astăzi ochii, din visele ce vrea sa ma trezesc, acel păgân... din visele în care, sper cer iubind alerg... nu obosesc, căci vreau să nu mai văd cum se topește, pământul sub pacatul ce-a făcut, ca el să fie un pământ pe care, azi cei legați să sufere mai mult.
Aș vrea să plec departe de cruzimea, ce-o întâlnesc pe străzi azi zi de zi, departe de acele guri ce-aruncă, doar ape tulburi pentru-a mă lovi, ca eu să cad în locuri de mocirlă, cu pete să mâ-mbrac... să mă opresc, spre locul viu cu pace și iubire, vre-o dată eu pe el să nu pășesc.
Aș vrea să fie un sfârșit de vremuri, ce astăzi eu cu greu prin ele trec, s-ajung acolo unde nu e marea, ce vrea să mă înghită... să mă-nec, să vină vreau doar zilele ce-s zile, fără apusul rece și fricos, eu astăzi vreau ca să rămân în ele, în cele far-apus e doar Hristos.