Aş vrea să fiu

Precum doreşte cerbul izvoarele de apă
Şi din izvorul rece nesăţios se-adapă
Şi-n urma lui, suave, plăpânde şi temute
Şi ele să se-adape, grăbesc un pâlc de ciute;

Precum din stup albina, ca să culeagă miere,
Îngrămădind în faguri avere din avere
Neobosită zboară în dimineţi de vară
Şi se întoarce seara umplută de povară;

Precum furnica zilnic adună în hambar
Fărâmă cu fărâmă frânturile de har,
De glasuri neştiute fiind povăţuită
C-a hărniciei clipă e mult prea drămuită;

Cum spicele de grâu se unduiesc în holdă
Pe creştet auriu purtând a lor recoltă,
Iar mai târziu, în care, aşteaptă rând la moară
Şi-ndestulând flămândul, se dăruiesc să moară!

Cum razele luminii se-ntrec prin Univers
Să poarte binecuvântarea în iutele lor mers
Călcând peste abisuri şi peste praf de stele
S-alunge-nfrigurarea şi ceaţa nopţii grele;

Cum pomul plin în ramuri de roada aurită
Îşi saltă către soare rodirea lui slăvită,
Sădit lângă izvorul cu apa de cleştar
Şi îngrijit temeinic de-un meşter grădinar;


Precum acestea toate şi multele ca ele
Ce gândul mi le-aşterne în gândurile mele -
Când mă cufund cu totul în miezul rugăciunii
Aş vrea să fiu potirul de alinare-al lumii...


Ca cerbul ce doreşte izvoarele de apă
Şi din izvorul rece nesăţios se-adapă;
Şi ca albina mică cu har de gospodină
Ce-ncarcă mari poveri pe-aripa ei pristină;

Ca roiul de furnici ce-adună cu migală
Şi dis-de-dimineaţă la lucru dau năvală;
Ca spicele de grâu ce-şi poartă-n vânt recolta
Şi se-nfrăţesc de-a pururi cu roua şi cu bolta;

Ca raza de lumină în zbor de rândunică
Ce-şi cheltuie în brazdă căldura ei cea mică;
Ca pomul din grădină crescut în neprihană
Ce toamnă după toamnă dă şi mai multă poamă...

Aşa aş vrea să fiu în jertfa mea umilă:
Bogat în hărnicie, în dragoste şi milă...
Te rog, Stăpâne Doamne, îmbracă-mă în ele,
Tu, Ctitor minunat al mântuirii mele.