Aș vrea să ard mai tare în clocot de iubire

Aș vrea să ard mai tare, în clocot de iubire,
Să pot aprinde-altare, în nopțile fierbinți,
Un foc îmi poate-aduce, mie asemănarea,
Cu cei din locul vieții, cu cei ce sunt ei sfinți.

Aș vrea să ard sub soare, aprins de a lui raze,
Să pot să cer din ceruri, izvor... să-mi răcoresc,
Ființă mea aprinsă, după o veșnicie,
Aprinsă după Domnul, pe El eu îl iubesc.

Aprins de fericire, aș vrea să fiu întruna,
Un zâmbet să-mi deschidă, El gura doar să cânt,
Să-mi vadă fericirea, acei ce mă-nconjoară,
Aș vrea să o audă, chiar un întreg pământ.

Aș vrea și-a mea privire, un foc mereu să fie,
După neprihănire, doar după Dumnezeu,
Să ard întotdeauna, în clocot de iubire,
E marea mea dorință, ce azi o am mereu.

Să ardă-n mine dorul, aș vrea în orice clipă,
El vise îmi aduce, îmi dă avânt să zbor,
Vre-o dată nu mă lasă, acest foc de iubire,
Ca eu pe drumul vieții, pe el ca să cobor.

Să dau vreau mai departe, în inimi ce sunt stinse,
Scânteia de iubire, un foc s-aprind aș vrea,
Ca să cunoască dorul, de cer... de veșnicie,
Acei care în viață, nu știu ce-i dragostea.

Să răspândesc mireasma, din aburul fierbinte,
În jurul meu întruna, din cea de la-nceput,
Iubire minunată, ce n-are niciodată,
Ea vre-un sfârșit... nu are, vre-o dată nici trecut.

Să ard aș vrea întruna, în clocot de iubire,
Să nu fiu stins de vremea, ce astăzi a venit,
Spre ceruri strig întruna, aprinde-acea iubire,
Ce mă va duce-acasă, acolo-n infinit.
Amin