Aș vrea mai mult să plâng

Aș vrea mai mult să plâng. . să cânt, sub crucea îndurarii,
De jale de-i cântarea mea, să nu mă dai uitării,
Aș vrea să strig mai mult de dor, să mă auzi din slavă,
Pământului ființa mea, să nu-i mai fie sclavă.

Aș vrea să fiu mai silitor, când obosesc în vale,
Ca pasul meu să nu-l opresc, nu-l vreau un pas agale,
Să-mi vezi silința eu aș vrea, din slăvile divine,
Privirea Ta poate-alunga, și umbre și suspine.

Aș vrea mai mult s-alerg... să zbor, spre cele infinite,
S-ajung pe plai Dumnezeiesc, de mine ce-s dorite,
Să mă aștepte al meu dor, să-mi stingă focul tare,
Ce mistuie ființa mea, de El ce-i doritoare.

Prin noaptea scurtă vreau sa trec, de vorbă stand cu luna,
Cu ea vorbind mă simt în doi, dar suntem noi doar una,
Cu rouă vreau să-mi răcoresc, ființa-nflacarată,
De dorul Tău, de casa mea, doar după Tine toată.

Aș vrea la mal s-ajung odat, de vorbe multe... grele,
La mal de negre suferinti, ce sunt niște nuiele,
Ca să rămână-n ape-adânci ce-s astăzi întâlnite,
Să fiu iubit fără sfârșit, pe străzile-aurite.

Aș vrea să stau la pieptul Său, să simt numai iubire,
Odihna drumului cel greu, să-mi fie întărire,
Să nu mă rătăcesc spre-un loc, care mereu străluce
Acolo pasul să sfârșesc, azi tot îi spun să urce.
Amin