Aripile vieții mele

Aripile vieții mele, azi încet s-au desfăcut,
Zbor spre locul care astăzi, mi-l doresc atât de mult,
Într-un zbor sub nori, sub ceruri, care este uneori,
El oprit de întuneric, de a lui ce-s reci fiori.

Dar eu nu-mi opresc vre-o dată, al meu zbor căci îmi doresc,
Să ajung lângă Acela, pe care mult îl iubesc,
Lângă El a mea ființă, este cea mai fericită,
Inima are odihnă, când ea este obosită.

Peste marea cea albastră, zbor plutind spre Dumnezeu,
Chiar de este tulburată, mie nu îmi este greu,
Căci de după mări privirea, ea un mal azi a zărit,
Și nu-mi voi opri eu zborul, căci e malul mult dorit.

Peste munții ce se-naltă, azi pe cale ei mereu,
Închid ochii zbor în visul, unde-i Domnul meu și eu,
Este-un timp cu multă pace, multă liniște... iubire,
Când eu zbor în vis cu Domnul, visul meu spre nemurire.

Chiar de-ncearcă să-mi oprească, al meu zbor cel din adânc,
Mă opresc și-nalț spre ceruri, ochii mei dar și un cânt,
Ca să-mi netezească calea, Cel spre care astăzi zbor,
El m-aude, vine-ndată, eu să urc... să nu cobor.

Chiar de-mi este azi pe cale, poate-o aripă rănită,
Vindecarea Celui veșnic, o primesc eu într-o clipă,
Căci El vede-a mea dorință, care arde-n pieptul meu,
Și-a mea inimă ce bate, astăzi pentru Dumnezeu.

De nimic nu-mi este teamă, pe-acest drum ce-i plin de jale,
Căci eu singur niciodată, nu voi fi pe-această cale,
El mereu mă însoțește, Dumnezeul celor vii,
E cu mine și în vale, și-n al vieții reci pustii.

Când prin ele eu voi trece, zborul meu va fi în zbor,
Nu se va opri vre-o dată, nici în valuri, nici sub nor,
Căci El calea-mi netezește, să ajung unde-mi doresc,
Pe-al Său braț zborul îmi poartă, să răzbat orice-ntâlnesc.